Liviu Mihaiu, la Parlament: Reprezentanții societății civile NU au fost lăsați să vorbească pe Codul Silvic

| 12 mai, 15:41

Jurnalistul Liviu Mihaiu a criticat marți faptul că reprezentanți ai societății civile nu au putut lua cuvântul la dezbaterile care au avut loc în comisiile de specialitate pe marginea cererii președintelui Klaus Iohannis de reexaminare a Codului Silvic, susținând că organizațiile neguvernamentale vor ieși cât de curând în stradă.

"Ni s-a promis că trei reprezentați ai societății civile pot să vorbească pe Codul Silvic câte trei minute. Nu am fost lăsați, deși ni s-a promis că vom vorbi. (...) Apoi ni s-a spus că procedura este următoarea: s-a suspendat cum ar veni dezbaterea asupra a ceea ce președintele a notat când a respins legea și atunci discuția nu ar mai avea sens din moment ce procedural nu se mai discută chestiunea aceasta", a explicat Liviu Mihaiu, la Parlament.

El a susținut că reprezentanții societății civile vor ieși în stradă "cât de curând" pe acest subiect.

"Punctul nostru de vedere, deși s-a invocat în mai multe discursuri ale deputaților că societatea civilă trebuie să aibă o opinie, tocmai am fost în stradă pe 9 mai. Vom mai fi în stradă cât de curând, dar nu ni s-a dat posibilitatea de a susține niște principii. Nu aveam vreo industrie de sprijinit, dimpotrivă, pentru că societatea civilă organizată profesional nu are chestiuni materiale de susținut, ci chestiuni de protecție. Pe când pădurea, în opinia noastră, nu este o chestiune precum sacul de cartofi, așa cum a zis și doamna Pană e o chestie care ține de Constituție, de sănătatea poporului, de economia socială", a punctat Mihaiu.

Potrivit jurnalistului, societatea civilă cere stoparea tăierilor ilegale, menținerea și îmbunătățirea implementării programului 'Radarul pădurilor', protecția pădurilor virgine, cvasivirgine și a parcurilor naționale, deblocarea dosarelor de corupție din domeniul forestier, întărirea instituțiilor cu atribuții de control în silvicultură, instituirea de măsuri antimonopol, eliminarea abuzurilor de poziție dominantă și de monopol, precum și reguli de valorificare a lemnului în beneficiul dezvoltării durabile a comunităților locale.

Citeste si: SCHWEIGHOFER ameninţă Guvernul: Nu ne impuneţi LIMITE la defrişările de păduri. Ultima mişcare a deputaţilor

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ