Marian Căpăţână vrea să îl ajute pe Mircea Băsescu: Am luat banii cu mâna mea ca împrumut

| 03 iul, 2014

Marian Căpăţână a luat toată vina asupra sa şi a încercat să-i convingă pe magistraţi că fratele preşedintelui este o victimă colaterală a războiului dintre el şi "cămătarii" Anghel, transmite România TV.

Dosarul BĂSESCU-BERCEA. "Aceşti cămătari dădeau bani cu împrumut, însă nu încheiau niciodată înscrisuri. În 2001 am împrumutat de la aceştia 10.000 de dolari şi le-am dat înapoi 30.000. În 2006-2007 am împrumutat de la aceştia 20.000 de dolari şi pe parcursul unui an le-am restituit 60.000 de dolari", a spus Marian Căpăţână în faţa instanţei.

Citeşte şi: DOSARUL BĂSESCU BERCEA. Fiul lui Bercea a încercat să îi vândă înregistrările și lui Christian Sabbagh

El argumentează că nu există nici o probă care să demonstreze că banii clanului Bercea au ajuns la Mircea Băsescu: "Familia Anghel se contrazice când spune că au dat banii domnului Mircea Băsescu în birou. Ei spun că au înregistrări în momentul în care au dat banii, dar în declaraţii spun că nu au aceste înregistrări. Dacă ar avea înregistrările, s-ar dovedi că eu am luat banii cu mâna mea. (...) Eu am fost cel care a cerut banii împrumut."

Căpăţână susţine că familia Anghel a pretins restituirea ultimului împrumut atât de la el, cât şi de la Mircea Băsescu. "Când mă deplasam împreună cu ei la domnul Mircea să le restitui 300.000 de dolari, aceştia mi-au spus că de ce numai atât şi mi-am dat seama că procedează ca şi dăţile trecute când mi-au împrumutat bani, cerând suma atât de la mine, cât şi de la domnul Mircea Băsescu", a relatat Căpăţână.

Citeşte şi: Dan Voiculescu îl dă în judecată pe Marian Căpăţână

Solicitarea familiei lui Bercea Mondial venea în pofida faptului că Mircea Băsescu nu luase bani de la ei. Mai mult, acesta i-ar fi dojenit pentru practicarea cămătăriei. "Din 2010 de când i-am făcut cunoştinţă domnului Mircea Băsescu cu Sandu Anghel, la întâlnire în care aducea vin roşu, îi spunea să îşi revizuiască comportamentul pentru că această apropiere nu scuză atitudinea sa faţă de semeni şi societate", susţine Căpăţână.


Citeste mai mult pe RTV.NET.
loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ