Mohammad Munaf, despre Băsescu: Rolul președintelui în răpirea jurnaliștilor români a fost...
La 10 ani de la răpirea jurnaliştilor români în Irak, Mohammad Munaf, cel care este acuzat în România că ar fi orchestrat, împreună cu omul de afaceri sirian Omar Hayssam, răpirea jurnaliștilor români, a povestit, într-un interviu pentru Antenei 3, despre ce s-a întâmplat în Irak şi ce rol crede el că a avut preşedintele Traian Băsescu.
"Vă dau cuvântul meu de onoare că adevărul este la mine. Nu a fost niciun plan de răpire, nici nu am aranjat să facem această răpire din România (...) Consider că domnul Yassin a aranjat toată treaba asta cu Guvernul care era atunci.
Domnul Yassin, înainte să plec în Irak, mi-a zis că dacă mi se întâmplă mie ceva are niște prieteni în Irak. Domnul Yassin, din noiembrie 2004, până în 2005 a venit la noi la birou și îi cerea domnului Omar foarte mulți bani ca să-l ajute cu problemele economice. Îi promitea că vorbește cu domnul președinte de atunci (Traian Băsescu n.r.) și rezolvă toate problemele astea.
El a venit după 4-5 zile de la răpirea în Irak și a spus că eu am organizat toată această răpire. Cum știa el asta, din moment ce eu eram răpit, acolo, cu frații mei jurnaliști? El a venit și a spus că este reprezentant al Guvernului României și am dovezi pentru asta. Am hârtie pentru asta că el a spus că l-a trimis președintele Traian Băsescu.
Eu cred că doctorul Yassin a fost organizatorul acestei răpiri, am foarte multe dovezi în sensul acesta. Frații mei, cumnatul meu au făcut plângeri pe numele doctorului Yassin, au fost înregistrate la Ministerul Justiției, la Ministerul de Externe din Irak, dar s-a oprit în România. N-au vrut să legalizeze aceste hârtii. Orice hârtie care trebuie să ajungă în România, trebuie legalizată de Ambasada României din Bagdad și nu au vrut să facă acest lucru", a declarat Mohammad Munaf.
Munaf consideră că omul trimis de Traian Băsescu să rezolve situația din Irak este cel care a orchestrat de fapt totul. Munaf susține că Profesorul invocat de Hayssam în declarațiile este chiar Traian Băsescu și îl acuză pe fostul președinte că ar fi creierul întregii operațiuni. "Cred, nu sunt sigur, dar cred că era Profesorul era omul cel mai de sus, de la conducerea țării".
Mohammad Munaf a declarat, în interviu că, după ce a fost eliberat, a fost căutat de procurori români care l-au ameninţat că-l dau pe mâna americanilor pe motiv că ar fi terorist sau că vinde arme şi droguri dacă nu declară ce-i spun ei şi că de teamă a scris ce i-a fost dictat. Munaf mai susține că Omar Hayssam a fost adus în România la ordinul Guvernului român, care a plătit o organizație teroristă să-l răpească pe acesta și să-l predea autorităților din România.
"Domnul Omar a fost răpit în țara lui, de grup terorist care avea înțelegere cu Guvernul român și l-au dus acolo. Îmi pun viața mea în pericol spunându-vă lucrurile astea. Haideți să vă spun, că ulterior Omar a fost adus în România, de aceeași grupare teroristă care m-a răpit și pe mine", a spus Munaf.
Trei jurnalişti români, Marie Jeanne Ion, redactor-şef adjunct la Prima TV, cameramanul Sorin Dumitru Mişcoci, de la acelaşi post de televiziune, şi Eduard Ovidiu Ohanesian, reporter la cotidianul România Liberă, au fost daţi dispăruţi în seara zilei de 28 martie 2005, la Bagdad, împreună cu însoţitorul lor, Mohammad Munaf, cetăţean american de origine irakiană. Ei se aflau în capitala irakiană de aproximativ o săptămână pentru a realiza interviuri cu premierul irakian şi cu noul preşedinte al Irakului.
După sesizarea Ministerului Afacerilor Externe privind posibila răpire a ziariştilor, MAE, împreună cu principalele servicii de informaţii ale României, a alcătuit o celulă de criză pentru gestionarea situaţiei.
La întoarcerea din vizitele în Irak şi Afganistan, la 29 martie 2005, preşedintele Traian Băsescu a declarat că se caută soluţii pentru rezolvarea situaţiei. El a convocat Grupul operativ constituit la Palatul Cotroceni, aflat sub coordonarea sa.
În seara aceleiaşi zile, omul de afaceri sirian Omar Hayssam a anunţat că ar fi fost sunat de răpitori pentru o cerere de răscumpărare: câte un milion de dolari pentru eliberarea fiecăruia dintre cei patru, potrivit afirmaţiilor prezentate de presa centrală.
Omar Hayssam a fost reţinut preventiv, la 5 aprilie 2005, de procurorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), pentru comiterea unor fapte prevăzute de legea penală în ceea ce priveşte afacerea "Volvo Truck". La 20 aprilie 2005, Parchetul de pe lângă ÎCCJ a anunţat începerea urmăririi penale în cazul său.
Primele imagini cu jurnaliştii români, alături de ghidul lor, au fost difuzate de postul de televiziune Al Jazeera din Qatar în seara celei de-a treia zi de la dispariţie, la 30 martie 2005. În înregistrarea video, Marie Jeanne Ion face o declaraţie în care afirmă că răpitorii nu au cerut bani în schimbul eliberării lor. Conducerea postului de televiziune a cerut la 31 martie 2005, printr-un comunicat, eliberarea imediată şi necondiţionată a celor trei jurnalişti români şi a însoţitorului lor irakiano-american, fiind pentru prima oară când Al Jazeera face un asemenea gest în cazul unor răpiri.
Un al doilea set de imagini a fost difuzat la 1 aprilie 2005 de agenţia de presă Reuters. În fotografii apar numai cei trei jurnalişti, care se identifică ţinând în mână paşapoartele şi legitimaţiile de presă, fără ghidul lor, Mohammad Munaf.
Pentru prima dată de la izbucnirea crizei ziariştilor români, preşedintele Traian Băsescu a oferit detalii despre situaţia acestora la 12 aprilie 2005. Şeful statului a declarat atunci, că autorităţile române sunt în legătură cu gruparea care-i deţine pe cei trei jurnalişti şi a subliniat că procesul de eliberare este dificil şi va mai dura.
Pe parcursul crizei, presa a lansat diferite scenarii şi zvonuri privind numele grupării care i-a răpit pe jurnalişti, implicarea unor persoane de origine arabă în răpire, precum şi despre eliberarea lor. Acestea au fost dezminţite de fiecare dată de autorităţi.
Situaţia jurnaliştilor răpiţi în Irak a ajuns într-un punct critic la 22 aprilie 2005, după ce televiziunea panarabă Al Jazeera a transmis noi imagini cu aceştia. Pe caseta video era adresat un ultimatum autorităţilor române în care se cerea retragerea trupelor române din Irak în termen de patru zile de la difuzarea mesajului, altfel ziariştii vor fi ucişi. A fost prima revendicare politică exprimată de răpitori, de la 28 martie 2005 şi al doilea mesaj în decursul celor 26 de zile care s-au scurs de la dispariţie. Înregistrarea îi prezenta pe cei trei jurnalişti încătuşaţi, separat de ghidul lor, şi el cu cătuşe la mâini.
Citeste mai mult pe RTV.NET
Ştirile orei
Simion, după întâlnirea cu Nicuşor Dan: Dacă vrem să fim eficienţi, vom avea o singură administraţie
Omar ajutat de Munaf(cetatean american de origine irakiana-bomba)si de dr, Yassin in afacerile cu padurile lui Ion Vasile(senatir PSD) arestat dupa schimbarea puterii.
Marie Janne Ion(fiica lui Ion Vasile) si grupul de ziaristi condus de Munaf pleaca in gura lupului(Irak) fara aprobarea organelor de drept dtn Romania.De ce si pt,ce ?
Aceste sunt dovedite si trecute cu vederea-Esenta !
In rest,presupuneri,diversiune=arma psi(psihotronoca ).
A3,dupa 10 ani(cand Basescu nu ma e)asta astepta de la Munaf!