Monica Macovei, atacată de Cătălin Predoiu: război între doi foşti miniştri ai justiţiei

| 11 aug, 2014

Monica Macovei candidat. După ce Monica Macovei și-a anunțat candidatura ca independentă la prezidențiale, un cor format din tot soiul de lideri politici democrat-liberali a ieșit la atac împotriva fostului ministru al Justiției.

Monica Macovei candidat. Printre cele mai virulente voci care s-au exprimat public împotriva gestului făcut de Monica Macovei se numără și Cătălin Predoiu, candidatul oficial al PDL pentru Președinția României. La rândul său, ex-ministru de Justiție Cătălin Predoiu a făcut-o cu ou și cu oțet pe Monica Macovei, acuzând-o că, deși în trecut propovăduia respectarea legii și a regulilor indiferent de interesele de moment, acum își ” neagă propria filosofie”, refuzând să accepte hotărârea partidului legată de persoana prezidențiabilului. „Eu cred că doamna Macovei, în fața unei decizii nu numai pentru cariera ei imediată, ci pentru cariera ei de perspectivă, pentru că asumând o campanie prezidențială în afara deciziilor partidului, în afara partidului, practic își aplică un articol din statut pe care l-a votat și dânsa și anume se plasează în afara partidului. Cred că neagă propria filozofie care a propulsat-o aici unde este”, a comentat Cătălin Predoiu.

Citeşte şi: Marele candidat Klaus Iohannis a ajuns să se teamă de Monica Macovei

Monica Macovei preşedinte. Ajunși în acest punct, să remarcăm faptul că, de principiu, Cătălin Predoiu are dreptate. Ambiția de a deveni candidat la prezidențiale a făcut-o pe Monica Macovei să întoarcă brusc spatele statutului PDL, la care altădată făcea referire ca la o adevărată Bibile.

Dar, lăsând la o parte fondul argumentației lui Cătălin Predoiu, trebuie observat că în spatele acestui atac se ascunde și o uriașă frustrare personală a fostului ministru al Justiției. După ce a sperat o vreme la fotoliul de la Cotroceni și s-a aflat în prim-planul atenției mass-media, prim-vicepreședintele formațiunii democrat-liberale se vede nevoit să accepte un rol secund.

Candidaţi preşedinţie 2014. Practic, în aceste zile, Predoiu nu mai contează în dinamica internă a bătăliei pentru prezidențiale care se duce pe zona de dreapta, poziția de candidat al ACL fiind adjudecată fără drept de apel de Klaus Iohannis. Predoiu este astfel confruntat cu realitatea crudă a sondajelor de opinie care arată că aspirațiile sale prezidențiale nu au fost decât un vis pe care nu a reușit să îl concretizeze, deși a avut mai bine de jumătate de an pentru a găsi resorturi de creștere și a câștiga încrederea electoratului.

Citeşte şi: Monica Macovei: O să plec din funcţia de europarlamentar când o să devin preşedinte

Alegeri prezidenţiale 2014. Astfel, deși și-a riscat imaginea publică și s-a alăturat PDL în speranța că astfel ar putea avea o șansă la cea mai înaltă funcție în stat, Cătălin Predoiu se vede dat la o parte ca o simplă cârpă folosită. Fostul ministru al Justiției nu doar că nu se alege cu nimic din toată această aventură, dar își vede chiar serios compromisă carierea politică, de vreme ce, pentru orice lider, capacitatea lui de a capta încrederea electoratului reprezintă o trăsătură esențială. Or, cum Predoiu nu a reușit să confirme, nu este exclus ca democrat-liberalii să întoarcă în curând armele împotriva sa și să îl mazilească, aducându-și aminte că a fost parașutat efectiv de Vasile Blaga în conducerea formațiunii, în detrimentul unor lideri care ar fi putut emite pretenții mult mai legitime.

Citeşte şi: Alegeri prezidenţiale 2014. Viorel Cataramă, candidatul Realitatea TV pentru cursa prezidențială

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

3 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
11 aug, 2014
Varanul Rache
veniti,privighetoarea canta si liliacul a-nflorit
Stapanul nostru Voiculescu,e-ntemnitat
dar n-a murit
s-a cufurit
11 aug, 2014
Sultanescu Georgeta
noi nu vrem Monica Macovei,candidat
noi vrem Dan Voiculescu,eliberat
Dl Ponta poate sa o faca si o va face
hai USD,du-ne in URSS
11 aug, 2014
Ferenczy Ion Traian
Gadea Presedinte...
Mircea Badea-premier
Dana Grecu-agricultura
Radu Tudor-armata
Voicu-interne
Dana Grecu-externe
Voiculescu-cultura(nu se stie exact,de porumb sau de grau...)

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ