PDL rămâne și fără candidat și cu numele uitat

| 12 aug, 2014

PNL PDL fuziune. Zarurile au fost anunțate în jocul de culise dintre PDL și PNL pe marginea desemnării candidatului unic la președinție. Învingătorul, adică Iohannis, ia totul.

PNL PDL fuziune. În timp ce Vasile Blaga se vede amenințat în propriul partid de reapariția lui Traian Băsescu, a cărui siluetă se profilează din ce în mai amenințătoare în spatele lui Iohannis, Cătălin Predoiu a pierdut doar la modul virtual, adică a cedat poziția de candidat prezidențial lipsit de șanse pe cea de viitor premier, la fel de improbabilă. Dar cel mai mare perdant al acestei cacialmale politice este chiar PDL, un partid care iese pe minus dintr-o împărțeală în care a intrat, comparativ cu PNL, cu o zestre solidă și fără datorii și iese și fără candidat propriu dar și cu numele luat.

Citeşte şi: ALEGERI PREZIDENŢIALE. Propunerea ACL pentru funcţia de prim-ministru

Atât de preocupat a fost Vasile Blaga să scape basma curată din eșecul neasumat al europarlamentarelor încât a făcut chiar jocul la care a visat adversarul său, Traian Băsescu. Pe măsură ce această alianță-fuziune va avansa spre alegeri și se va cristaliza într-o formațiune nouă, Vasile Blaga va fi nevoit să admită la un moment dat că a ajuns exact acolo unde a vrut președintele, la momentul despărțirii cu nervi: vioara a doua, ușor de înlocuit, fără partid, în ograda altcuiva. Nimeni nu a uitat rapiditatea și sângele rece cu care Iohannis l-a pus la punct în public pe Antonescu, imediat după ce a preluat frâiele PNL din mâinile acestuia. Cu acest precedent, deja se pune întrebarea când va surveni un moment asemănător și pentru Blaga. Ce ar fi amuzant dacă nu ar fi chiar trist pentru acesta, este detaliul că din această încleștare politică viitorul fost-lider de partid iese tăvălit nu numai de Băsescu ci și de adversarii din USL-ul de odinioară. Ca o mireasă urâtă dar cu bani, PDL-ul târnosit la alegerile din 2012 va plăti acum (o parte) din datoriile USL, contractate de liberali. Acest detaliu are valoarea unei înfrângeri simbolice, în registrul ironic.

Klaus Iohannis candidat. Cât despre desemnarea candidatului Iohannis, aceasta a pornit pe bazele unei evidente neîncrederi reciproce și a unei vădite lipse de transparență, ambele formațiuni venind cu sondaje proprii. Este foarte probabil ca la ora la care scriem aceste rânduri, Vasile Blaga să caute înfrigurat breșa de securitate și trădătorul responsabil pentru desemnarea pe poziții mai favorabile a candidatului liberal, chiar și în sondajul propriu, al PDL.

Citeşte şi: Iohannis îl vrea pe Băsescu premier?

Până atunci însă, nu ni se oferă nimic nou față de speculațiile de până acum, care-l prezintă pe Iohannis într-o poziție avantajoasă față de Ponta, un avantaj artificial, ca și cum 10% procente ar fi o diferență mică, dar mai ales ignorând cu copilărească candoare potențialul de creștere al candidatului social-democrat, în eventualitatea celui de-al doilea tur. Practic, putem spune că atât PNL cât și PDL se îmbată cu apă rece și cu evaluări supte din degetul mic, care-l aduc pe Iohannis 2 în turul la doar 4% de contracandidatul său, premierul Victor Ponta. Evident că astfel de calcule se fac din topor și entuziasm, trecând în turul 2 întregul electorat maghiar de pildă, care în turul 1 va vota aproape în întregime pentru Kelemen Hunor, în portofoliul electoral al lui Iohannis. Aceasta este o evaluare cel puțin pripită și maghiarii, ca și alte categorii pe care ALC le consideră implicit și garantat de dreapta, vor avea un cuvânt propriu de spus în acest sens. Estimarea triumfalistă care consideră că în turul II, Iohannis ar obține 48% din voturi, iar Victor Ponta-52%, seamănă din ce în ce mai tare cu evaluările atât de hazardate din 2012, când PDL anunța partenerii populari de la Bruxelles că va obține cel puțin 25% din voturile valid exprimate.

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

3 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
12 aug, 2014
Bocitor sef
Blaga ? Un politician la apus de cariera...
D-le Ciprian Stan...analiza dvs. este una trista pentru PDL si ea arata disperarea unui vames nimerit in politica, disperarea nu ca PDL " a murit ", ci ca el insusi isi vede periclitata orice pozitie inalta, orice functie care sa-l tina saltat in saua bucatelor si a gustosului ciolan...vorba dvs, spusa cu delicatete, si batuta si ...ta si cu banii luati...viata trebuia sa se razbune pe acest gusat si falcos, pe faradelegile facute mai bine de 20 de ani : jocul la doua capete, prietenia otravita cu Frunzaverde pentru daramarea a doua guverne PDL, talharirea oribila a alegerilor din prorpiul partid la 23 martie 2013, inconjurarea cu dame de dubioasa reputatie in conducere, abandonarea propriilor membri si amestecarea in mocirla cu miros pestilential a PNL...a PNL, frate cu PSD ani de zile si dusman declarat al presedintelui Basescu si al sustinatorilor sai...timpul si mai ales alegerile din noiembrie vor da verdictul acestui marlan si betiv care inca isi mai flutura gusile si-si mai expune transpiratia urat mirositoare in fata camerelor de luat vederi...
12 aug, 2014
Ciprian Stan-ziarist
caut intelectuala scolita la Stefan Gheorrghiu(clasa Dlui prof.dr.doc Sultanescu Dan-consilier de imagine al dlui Ponta) pentru a-mi intemeia o familie..
pana gasesc,va fac placerea de a publica zilnic analizele mele,incolore,inodore si insipide...
totusi,inodore 100% nu sunt...se simte un damf...
12 aug, 2014
Ferenczy Ion Traian
damful ar putea fi de la fasolea cu carnati mancata in ultima seara de Voiculescu,sau de la Gadea?

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ