DESEMNARE CANDIDAT ACL PREZIDENȚIALE. Conducerile comasate ale PDL şi PNL se reunesc astăzi

| 11 aug, 2014

DESEMNARE CANDIDAT ACL PREZIDENȚIALE. Astăzi, la Palatul Parlamentului, se vor reuni Conducerile PNL şi PDL într-o şedinţă comună a Alianţei Creştin Liberale, pentru a desemna oficial candidatul comun la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2014.

DESEMNARE CANDIDAT ACL PREZIDENȚIALE. Astăzi, în jurul orei 12,00, va avea loc o şedinţă a Biroului Permanent Naţional al PDL la sala deputaţilor democrat-liberali şi o reuniune a Biroului Politic Naţional al PNL la sala de grup de la Camera Deputaţilor. La ora 13,00 este programată o şedinţă a Biroului Politic Naţional comasat PNL-PDL.

 

CITEȘTE ȘI: PNL, mai slugă la Băsescu decât PDL


Conform protocolului ACL, candidatul comun al alianţei va fi desemnat în urma unor cercetări sociologice la propunerea forurilor de conducere ale celor două partide, respectiv de Delegaţia Permanentă a PNL şi de Biroul Permanent Naţional al PDL.

Prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu a declarat, joi, că va lupta 'până în ultimul moment' pentru a obţine mandatul de prezidenţiabil al Alianţei Creştin Liberale, fiind obligat să acţioneze în acest sens de încrederea şi votul colegilor săi din PDL.

 

CITEȘTE ȘI: Domnul Iohannis, un prezidenţiabil cam misogin?


El a precizat însă că, indiferent cine va fi candidatul ACL, după desemnarea acestuia PDL şi PNL vor lucra în echipă.

Contracandidatul lui Predoiu în cursa pentru desemnarea prezidenţiabilului ACL este Klaus Iohannis, preşedintele în funcţie al PNL.

 

CITEȘTE ȘI: Și Iohannis a pus umărul la ascensiunea Elenei Basescu în Parlamentul European?

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ