Moţiunea simplă '"PSD are alergie la justiţie'" va fi dezbătută în plenul Camerei Deputaţilor

| 08 sep, 2014

Moţiunea simplă 'PSD are alergie la justiţie' va fi dezbătută luni, de la ora 17,00, în plenul Camerei Deputaţilor, urmând să primească votul final în şedinţa de marţi.

Pe agenda Camerei Deputaţilor a rămas în aşteptare din sesiunea ordinară trecută, pentru dezbatere, moţiunea simplă intitulată 'PSD are alergie la Justiţie' depusă de PDL şi PNL pe 2 iulie. Moţiunea simplă a PNL şi PDL este îndreptată împotriva ministrului Justiţiei, Robert Cazanciuc, Opoziţia solicitându-i acestuia să explice care a fost implicarea sa în 'cazul Duicu' şi în propunerea Elisabetei Ponea pentru şefia Secţiei Judiciare a DNA.

De asemenea, luni, în şedinţa de plen, vor fi dezbătute proiectele de lege privind reducerea CAS cu 5 puncte procentuale la angajator şi amnistia fiscală pentru pensionari, mame şi bugetari care au primit pe 2 septembrie rapoarte de admitere în comisiile de specialitate ale Camerei Deputaţilor. Aceste proiecte vor primi fi votate marţi, în sesiunea de vot final.

'Timpii (n.r. de dezbatere pentru grupurile parlamentare) şi celelalte elemente legate de această moţiune simplă vor fi stabilite în şedinţa Biroului Permanent de luni, în aşa fel încât marţea viitoare, la ora 13,00, să poată fi dat votul final pe proiectele care vor fi discutate luni şi pe moţiunea prezentată de opoziţie', a spus săptămâna trecută, după şedinţa Biroului Permanent, secretarul Camerei Deputaţilor, Niculae Mircovici.

Citeşte şi: Justiţia are deficit de personal. De câţi judecători şi grefieri ar mai fi nevoie?

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO
h
Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ