Ponta – gest de preşedinte al tuturor românilor

| 04 aug, 2014

Discursul pe care Victor Ponta îl practică cu privire la minorităţile etnice sau religioase din ţara noastră nu reprezintă o simplă coincidenţă. Actualul premier a dat dovadă întotdeauna de consecvenţă când a venit vorba despre minorităţile naţionale. Victor Ponta vrea să fie preşedintele tuturor românilor, indiferent de orientarea religioasă sau de apartenenţa etnică.

Premierul Victor Ponta şi preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, precum şi alţi oficiali au fost prezenţi la sfârşitul săptămânii trecute în judeţul Harghita unde au comemorat împlinirea a 165 de ani de la bătălia din Pasul Caşin unde trupele ţariste şi austriece au ucis 200 de maghiari.

Evenimentul din pasul Caşin are o simbolistică aparte având în vedere că jertfa maghiarilor la revoluţia din 1849 reprezintă o lecţie din trecut pentru români şi maghiari, care au idealuri comune şi pentru a le atinge trebuie să fie uniţi. Prezent la eveniment, Victor Ponta a subliniat necesitatea existenţei bunelor relaţii dintre români şi maghiari pentru îndeplinirea obiectivelor comune.

Citeşte şi: VICTOR PONTA CANDIDAT. Își face Dreapta românească un adversar din ortodoxism?

“Am aflat despre acest loc ca fiind un Termopile al secuilor şi cred că merită tot respectul, pentru că acei oameni şi-au dat viaţa pentru nişte idealuri comune pentru toate naţiunile şi pentru toate ţările, pentru libertate, pentru dreptul de a-şi decide soarta (...) Astăzi suntem la comemorarea unei bătălii între secui şi armata ţaristă, cred că avem obligaţia să mergem împreună şi la momente care poate i-au despărţit pe români de maghiari, care încă au lăsat răni după atâta timp. Obligaţia noastră este să închidem acele răni, să ne respectăm şi să înţelegem că împreună suntem mai uniţi”, a declarat premierul Victor Ponta cu ocazia comemorării.

Prezenţa lui Victor Ponta la evenimentul de la pasul Caşin arată deschiderea premierului faţă de maghiari şi celelalte minorităţi din ţara noastră. De altfel, gestul şefului cabinetului faţă de maghiari nu reprezintă un lucru nou, dacă ţinem cont că, odată cu câştigarea alegerilor parlamentare din 2012, premierul a invitat UDMR la guvernare.

Citeşte şi: VICTOR PONTA CANDIDAT. Dan Șova îi replică lui Cătălin Predoiu, pe tema Klaus Iohannis

Interesele minorităţii maghiare puteau fi reprezentate la guvernare încă din toamna anului 2012, dar acest lucru nu a putut fi posibil din cauza lui Crin Antonescu care a atacat UDMR în repetate rânduri şi s-a opus cooptării acestei formaţiuni politice la guvernare. Opoziţia fostului preşedintele al PNL nu era întemieiată pe argumente obiective, ci avea drept motivaţie dorinţa de a-şi numi favoriţii în cât mai multe posturi. Prezenţa UDMR la guvernare i-ar fi încurcat planurile lui Crin Antonescu de a satisface foamea de funcţii a liberalilor. Plecarea PNL din USL şi din cabinetul condus de Victor Ponta în luna februarie a acestui an a făcut posibilă intrarea UDMR la guvernare şi asigurarea reprezentării uneia din cele mai mari minorităţi de la noi din ţară.

Totodată, pe lângă deschiderea faţă de minoritatea maghiară, premierul Victor Ponta şi-a arătat abordarea incluzivă şi faţă de romi. Actualul şef al cabinetului l-a angajat ca şi consilier personal pe probleme de romi pe Damian Drăghici. Prin intermediul actualului europarlamentar, premierul a iniţiat o serie de programe care să vizeze integrarea romilor şi combaterea exluziunii sociale la care este supusă aceastp minoritate.

Citeşte şi: Dreapta continuă atacurile la ortodoxism. Care este miza?


Discursul pe care Victor Ponta îl practică cu privire la minorităţile etnice sau religioase din ţara noastră nu reprezintă o simplă coincidenţă. Actualul premier a dat dovadă întotdeauna de consecvenţă când a venit vorba despre minorităţile naţionale. Victor Ponta vrea să fie preşedintele tuturor românilor, indiferent de orientarea religioasă sau de apartenenţa etnică.

Victor Ponta reprezintă în acest moment singurul candidat care se apropie de modelul preşedintelui moderator, aşa cum este prevăzut în Constituţie. Dacă privim atent scena politică, putem lesne constata că toţi posibili candidaţi din opoziţie la alegerile din toamnă se doresc a fi preşedinţi ai dreptei, Victor Ponta fiind singurul care are un discurs prin care se adresează tuturor românilor, indiferent de preferinţele ideologice, orientare religioasă sau orgine etnică. Astfel, şeful cabinetului arată că este singurul candidat care face paşi către schimbarea paradigmei conflictuale consacrată de Traian Băsescu. Victor Ponta creează modelul preşedintelui factor de echilibru, care uneşte toate categoriile sociale, religioase şi etnice.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

6 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
06 aug, 2014
unica
De ce nu ai lasat comentariul modelator sovin !!!!
05 aug, 2014
ric
Unde era tricolorul romanesc?
Eu nu veau un presedinte care merge atat de jos incat accepta sa i se cante imnul ungariei , sa i se prezinte steagul unguresc in locul celui romanesc cand eu sunt pe teritoriu romanesc!! Rusine lingailor, in frunte cu vv tonta!!! Indiferent cat de mult vrei sa ai relatii bune cu minoritatile nu mergi atat de jos!!! Ce si-au ras unguri-n barba!!!
Unde a fost tricolorul romanesc dle prim ministru, si cum ai avut tupeul sa nu iei atitudine ?!
04 aug, 2014
AAA
sclavooo
Prin acest articol ai dovedit ca esti o sclava fara coloana verticala.Spala-ti buzele ca-s murdare
05 aug, 2014
Alexandra Radu-ziarist
Dl.Sultanescu ne-a facut program la apa...ca la puscarie
1-2 ori pe saptamana
04 aug, 2014
Gogaie
Adulatie
Mai, fatuca, sa tii acest articol in arhiva personala si sa-l recitesti peste 7-8 luni cand UDMR nu va mai fi in Guvern.
Sau, mai bine, poti scrie unul de acum impotriva lor si sa ne spui care e vina acestora, care le sunt cererile incompatibile cu Constitutia.
06 aug, 2014
unica
Cum pot crede uni romani ca Ponta a facut un lucru minunat ca a mers sa-i pupe pe unguri in Kyr pentru a fi ales Presedinte ?
E un om josnic , o taratura , fara demnitate de imnul romanesc .
Jigodia asculta imnul Ungariei , ce josnicie , necioplit de V V Ponta . Hunii isi bat joc de roamani si tu le canti in struna

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ