Simona Halep: nu simt nicio presiune pentru Australian Open

| 17 ian, 14:33

Simona Halep a declarat, sâmbătă, la Melbourne, că nu simte presiunea unui rezultat la Australian Open, primul turneu de Mare Șlem al anului, unde este cotată cu a treia șansă.

"Pot spune că nu simt nicio presiune. Trebuie doar să îmi fac jocul și să văd ... câte meciuri pot câștiga. Nu e nicio presiune'', a afirmat Halep, numărul trei mondial, care a câștigat în acest debut de an turneul de la Shenzhen (China), dar apoi s-a retras de la Sydney din motive medicale.

Simona Halep a avut un an la superlativ în 2013, notează Reuters, cu șase titluri câștigate și un salt de 36 de locuri în clasamentul WTA, până pe poziția a 11-a, după care jucătoarea de 23 de ani a explodat în tenisul feminin în 2014. A reușit primul său sfert de finală la Melbourne Park, iar apoi a pierdut în fața Mariei Șarapova finala de la Roland Garros. Halep a ajuns, de asemenea, până în semifinale la Wimbledon și a încheiat anul pierzând finala Turneului Campioanelor, în fața Serenei Williams, și pe locul al treilea în clasamentul mondial.

Citeşte şi: Veste bună pentru Simona Halep! Mats Wilander: Poate câștiga Australian Open

''Uneori, când ies în oraș, e dificil, pentru că toată lumea vine să îmi ceară să facă o poză cu mine. Dar nu sunt surprinsă că am reușit rezultate mari anul trecut, pentru că în urmă cu doi am am început să câștig turnee'', a mai spus Halep.

''Am acumulat mai multă experiență, jocul mi s-a îmbunătățit mult, sunt mult mai puternică acum, jocul meu este complet și cred în el'', a subliniat constănțeanca.

Simona Halep a recunoscut că nu se aștepta să ajungă în finala de la Roland Garros anul trecut, când a devenit prima jucătoare din România într-o finală de Grand Slam după 34 de ani: ''Cred că am fost un pic ... surprinsă de finala de la Roland Garros, deoarece nu mă așteptam să pot juca finale după doar un sfert de finală de Grand Slam. Dar nu am avut nimic de pierdut și totul a decurs bine în turneu''.

Halep, care va juca în primul tur la Australian Open cu Karin Knapp (Italia), se află pe același sfert de tablou cu Eugenie Bouchard și Șarapova. Ea consideră că oricine se află în ''top 20' poate câștiga turneul: ''Mă gândeam acum câteva zile că și dacă sunt a treia în clasamentul WTA și am o șansă, dar nu înseamnă că voi fi automat în semifinale sau finală. Oricine se află în top 20 pot spune că are șansa sa de a câștiga acest titlu... turneul e deschis tuturor''.

Simona nu a mai întâlnit-o până acum pe Knapp (27 ani, 51 WTA), cele două urmând să se înfrunte luni, pe Rod Laver Arena, de la ora locală 11,00 (02,00 la București).

Cea mai bună performanță a sa la Australian Open s-a înregistrat anul trecut, când s-a oprit în sferturile de finală (3-6, 0-6 cu Dominika Cibulkova). Halep nu a câștigat până acum un turneu de Mare Șlem, dar a ajuns în finala unui, anul trecut, la Roland Garros (învinsă în trei seturi de Șarapova). În 2011, la prima participare, a ajuns până în turul al treilea, iar în 2012 și 2013 a pierdut în runda inaugurală.

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO
h
1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
17 ian, 16:57
FlorinSuciu63
Simona s-a ingrasat 3 kg....
Se vede de la o posta ca iarna i-a priit Simonei . Ceea ce a facut in vacanta ( reclame, vrajeala, petreceri ) si nu in stagiul de pregatire se resimnte acum.
Simona s-a ingrasat ca si Dolly si problemele cu stomacul sunt sigur de la nerespectarea dietei. imi pare rau ca repret , de cand si-a bagat mustaciosul coada si masina veche ... e cam totul pe dos.
Spre sa-si revina rapid si sa realizeze inca odata :mai putin cu interviurile ... engleza de plaja nu merge ... ori inveti ori vorbeste romaneste ca nu e rusine.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ