SORIN OPRESCU poate fi eliberat. CINE va lua decizia

| 05 oct, 08:18

Primarul suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu, poate scăpa de arestul preventiv. Curtea de Apel Bucureşti judecă luni contestaţia lui Oprescu la decizia instanţei de a-i prelungi cu 30 de zile măsura arestului preventiv, în dosarul în care este acuzat de luare de mită.

Avocaţii lui Oprescu au anunţat sâmbătă că au depus o nouă cerere la Arestul Capitalei, prin care solicită ca primarul să fie internat într-un spital, pentru a fi supus unor investigaţii medicale. 

Tot atunci, avocatul Alexandru Chiciu a declarat că Oprescu suferă de 12 afecţiuni grave, fapt atestat şi de un judecător de drepturi şi libertăţi, iar apărarea va apela la toate pârghiile legale pentru a-l scoate pe acesta din arestul preventiv.

Oprescu a fost arestat preventiv pe 7 septembrie, iar de atunci s-a confruntat cu mai multe probleme medicale, el fiind internat patru zile la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, unde a fost supus unor investigaţii amănunţite.

Citeste si: DNA a vrut să-l supravegheze optic și acustiv pe Sorin Oprescu într-un hotel din Austria. Ce au făcut procurorii

Potrivit DNA, în perioada 2013 - 2015, un grup bine organizat, la care a aderat şi Sorin Oprescu, a înfiinţat în administraţia locală din municipiul Bucureşti un sistem prin care operatorii economici care doreau să primească anumite contracte din partea instituţiilor publice aflate în subordinea primarului trebuiau să remită o parte din profitul brut realizat din execuţia acelora, cu titlu de mită, unor factori de decizie din cadrul aparatului primarului.


"Astfel, executantul păstra pentru sine între 30% şi 33% din profitul brut, iar diferenţa era remisă funcţionarilor din cadrul aparatului primarului municipiului Bucureşti, cu titlul de mită, un procent de 10% din valoarea contractului fiind cerut pentru Oprescu. Concret, membrii grupului, persoane cu funcţii de conducere din cadrul a două instituţii publice din subordinea primarului municipiului Bucureşti, facilitau câştigarea contractului, vorbeau cu angajaţii din subordine să accepte documentaţia de atribuire, precum şi să aprobe şi să dispună efectuarea plăţii facturilor emise de firmele respective foarte repede faţă de momentul facturării, totodată solicitând sume de bani pentru persoane cu funcţii de conducere în aparatul primarului municipiului Bucureşti, precum şi pentru primar", preciza DNA. 

Pe 5 septembrie, Sorin Oprescu a primit la locuinţa sa din Ciolpani suma de 25.000 de euro de la subalternul său Bogdan Popa, director al Centrului Cultural Palatele Brâncoveneşti, bani care ar proveni, conform DNA, din acte de corupţie.

Citeste si: Motivarea în cazul Oprescu: Nu există o expertiză medicală care să ateste că viața lui este în pericol după gratii

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ