STS îl scoate vinovat pe dr. Zamfir: Nu a trimis coordonatele geografice la 112

| 03 feb, 2014

Doctorul Radu Zamfir, unul dintre supravieţuitorii accidentului aviatic din Munţii Apuseni, nu a trimis coordonatele geografice când a sunat la 112, el descriind 'doar ce vedea în jurul său şi pe un ecran de telefon mobil', precizează într-un comunicat de presă Adrian Fulea, purtător de cuvânt al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale.

'Serviciul de Telecomunicaţii Speciale protestează ferm faţă de afirmaţiile potrivit cărora doctorul Radu Zamfir ar fi trimis coordonatele geografice prin Sistemul 112. Dânsul a descris doar ce vedea în jurul său şi pe un ecran de telefon mobil, începând cu ora 19:30, doctorul Zamfir indicând ca şi coordonate ora afişată pe telefonul mobil, respectiv: 19,33,20/1 iar peste patru minute 19,37,20/1 care evident nu sunt coordonate geografice. La solicitarea dispecerilor de a trimite o coordonată care începe cu 46, a refuzat să mai dea alte informaţii, spunând că a transmis informaţiile şi că nu mai dă nimic', se arată în comunicatul remis luni AGERPRES.

De asemenea, STS afirmă că dr. Sorin Ianceu, aflat şi el în aeronava prăbuşită la 20 ianuarie, nu a sunat la 112.

Totodată, STS menţionează faptul că 'perimetrele indicate prin hărţile difuzate de către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale sunt cele construite în baza legii şi a Deciziei ANCOM 1023/2008'.

'Precizia lor este conform acestor reglementări şi este la fel ca în alte 21 de ţări europene care folosesc aceeaşi metodă. Coordonatele şi informaţiile utilizate pentru construirea acestor perimetre sunt trimise STS de către operatorii de telefonie mobilă şi sunt actualizate odată la două luni, conform reglementărilor în vigoare', informează STS.

Serviciul de Telecomunicaţii Speciale menţionează că 'utilizarea şi interpretarea acestor date revin agenţiilor specializate de intervenţie iar corelarea lor cu alte informaţii din alte surse trebuie făcută de către coordonatorul intervenţiei'. STS mai susţine că în metodologia publicată pe site-ul 'www.112.ro' se poate vedea cine este responsabil pentru coordonarea acţiunilor în cazul unor astfel de incidente.

'Tot pe site-ul menţionat sunt publicate protocoalele şi procedurile cu alte instituţii care au sarcina de a acţiona în situaţia unor incidente/accidente aviatice (punctul 1 din Index). Reiterăm că interpretarea datelor nu se face de către STS ci este obligaţia agenţiilor de căutare-salvare conform metodologiei publicate pe site-ul www.112.ro', subliniază Adrian Fulea, conform sursei citate.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ