Traian Băsescu, atac DUR la Codruța Kovesi: Liderii Justiției se cred un fel de dumnezei ai naţiunii

| 10 apr, 08:40

Traian Băsescu susţine că procurorii nu trebuie să-şi facă "un titlu de glorie din a-și pune scalpuri politice la cingătoare", așa cum niciun politician corupt nu trebuie menajat şi trebuie făcut să răspundă pentru faptele sale. Traian Băsescu a declarat că este de acord cu eliminarea imunității aleșilor pe probleme de justiție, însă că ar trebui păstrată imunitatea privind declarațiile politice.

„Hai să o luăm cu exemple practice, altfel risc să generez speculații. Eu, ca om politic, sunt de acord că un ticălos care modifică probe, fie el și senator, deputat sau ministru, pentru a putea înșela justiția, trebuie să fie arestat fără să îi mai dea Senatul sau Tăriceanu vreun aviz. Un om care prin modificarea probelor încearcă să înșele justiția n-are ce protecție să primească de la Parlament. A fost un caz (..), un om care a vrut să se sustragă urmăririi penale, n-are de ce să primească protecție din partea Parlamentului, deci trebuie umblat undeva. În Constituție, în lege, în schimb, un tip de imunitate trebuie să rămână. Ponta nu merge într-o emisiune să nu spună Băsescu trebuie să meargă în pușcărie, e părerea lui. Ponta nu făcea întâlniri pe stadioane fără să pună mase de oameni să strige Băsescu la pușcărie, e opusul a ceea ce discutăm în cazul Șova, acuzat că a falsificat probe. Trebuie să rămână indiscutabil imunitatea pentru declarații și pentru atitudini politice, pentru puncte de vedere politice, nu doar în Parlament, ci și în spațiul public. Ai dreptul și ești obligat să ai puncte de vedere la adresa oponenților politici și trebuie să fii protejat. Dacă discutăm despre infractori, ei nu au dreptul la niciun fel de nicio protecție din partea Parlamentului”, a declarat Traian Băsescu, la B1 TV.

Totodată, Băsescu a declarat că există lideri ai justiției care mint atunci când pretind că reprezintă instituții perfecte și că au ajuns să se creadă „dumnezei ai națiunii”.

Citeşte şi: Traian Băsescu atacă din nou justiţia: NU MĂ VOI OPRI

„Când deschizi gura să spui ceva despre justiție, vei vedea câțiva lideri ai justiției care imediat țipă și vor să meargă la Inspecția Judiciară să li se apere prestigiu. N-ai voie să ai păreri despre justiție, deși sunt destule lucruri care sunt departe de ceea ce trebuie, dar tentația liderilor justiției, fie că vb de ÎCCJ, de DNA, de PG, e să nu miște nimeni în front. Nimeni nu are voie să vorbească. Au devenit un fel de dumnezei ai națiunii care dau lecții la toți și se ocupă să înăbușească orice fel de dezbatere la nivel public despre justiție. Am vreo trei reclamații la IJK după ce mi-am terminat mandatul. Eu dupa terminarea mandatului aș vrea să vorbesc despre justiție. Aș vrea ca ceea ce vorbesc să genereze dezbatere publică, dacă liderii justiției vor să acrediteze ideea că ei reprezintă niște instituții perfecte, vă spun că ei mint. Sistemul de justiție e încă în proces de perfecționare, încă are tare ale anilor '90 care îl marchează în interior și mascăm bine acest lucru, are probleme de pregătire profesionale și am observat o tendință, un soi de discreționarism. După ce mi-am terminat mandatul, fortuit, am fost în legătură cu foarte mulți avocați, nu vreți să știți ce spun avocații despre modul cum se comportă cu ei procurorii sau judecătorii, dar în timpul anchetei penale cum se poartă procurorii cu ei”, a explicat fostul preşedinte

Citeşte şi: LOVITURĂ dură pentru TRAIAN BĂSESCU! Numele fostului preşedintelui, într-un nou DOSAR PENAL

De asemenea, fostul președinte a dat un exemplu cu privire la modul „defectuos” în care funcționează justiția:

„Un exemplu extrem de simplu trăit pe pielea mea: știți de povestea cu punerea sub sechestru a terenului de la Nana. Conform Codului Penal, trebuia să existe un proces verbal de punere sub sechestru. PG n-a dat doi bani pe această prevedere legală Judecătorul n-a îndrăznit să îi spună procurorului că trebuia un proces verbal de sechestru. Încep să înțeleg de ce foarte mulți oameni spun că au probleme cu justiția. A început să funcționeze pe baza corectă a libertății și independenței procurorului și judecătorului, un soi de discreționarism în interiorul sistemului și acest lucru nu e bun pentru că nu vom avea o justiție credibilă.

Sunt de acord cu doamna Kovesi că din punct de vedere penal nu trebuie să existe imunitate, dar trebuie să existe niște garanții de echilibru. Trebuie să avem garanția că nu avem procurori care își fac un titlu de glorie din a-și pune scalpuri politice la cingătoare. Niciun politician corupt nu trebuie menajat, niciun politician care a modificat probe necesare justiției nu trebuie să scape de închisoare (...) Nu trebuie să avem o justiției discreționară. Trebuie să avem o justiție sobră, care să impresioneze omul, nu o justiție de festival.

Acesta e un stat de drept corect în care puterile sunt în echilibru una față de alta.Spectacolul justiției este păgubos”, a continuat Băsescu.

Citeşte şi: MĂRTURISIRE INCENDIARĂ: Cu cine a votat în realitate Traian Băsescu la alegerile prezidenţiale

 

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ