Tudor Chiuariu, EXCLUS din PNL

| 23 ian, 19:21

Conducerea PNL, reunită la Iaşi, a decis, vineri, excluderea din partid a senatorului Tudor Chiuariu, prin procedura radierii, după ce liberalul a fost condamnat în urmă cu un an pentru fapte de corupţie, iar recent a fost trimis în judecată în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri.

Surse din cadrul Biroului Politic Naţional al vechiului PNL au precizat, pentru mediafax, că Tudor Chiuariu şi-a pierdut calitatea de membru al partidului, prin radiere.

Chiuariu a optat pentru autosuspendarea din PNL în urmă cu 10 zile, însă această procedură statutară era aplicabilă doar pentru ocuparea de funcţii publice incompatibile cu calitatea de membru de partid.

Senatorul PNL, Tudor Chiuariu, a decis, în 13 ianuarie, să se autosuspende din Partidul Naţional Liberal până la clarificarea acuzaţiilor aduse împotriva sa în dosarul privind retrocedările ilegale, menţionând că face acest gest pentru a nu oferi prilejul unor atacuri la adresa PNL. ”Am luat decizia de a mă autosuspenda din Partidul Naţional Liberal, până la clarificarea situaţiei legate de acuzaţiile formulate săptămâna trecută. Fac acest gest pentru că nu vreau ca acuzaţii nefondate să fie prilej de atacuri politice împotriva PNL, partidul în care am intrat acum 18 ani şi de care se leagă întreaga mea activitate politică. Le mulţumesc colegilor pentru sprijinul moral. Rămân fidel ideilor şi valorilor liberale, pe care le-am promovat în toate funcţiile politice şi demnităţile publice pe care le-am deţinut”.

Fostul ministru al Justiţiei Tudor Chiuariu a primit trei ani şi şase luni de îmchisoare cu suspendare, potrivit deciziei definitive luate de ICCJ în dosarul "Poşta Română".

Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat, într-un comunicat de presă transmis în 10 ianuarie, că Tudor Chiuariu a fost pus sub control judiciar pentru trafic de influenţă şi spălare de bani, după ce ar fi stabilit să primească 2,5 milioane euro, pentru intervenţii privind retrocedarea în cazul lui Sturdza, banii fiind disimulaţi prin încheierea unui contract de asistenţă juridică.

Fostul deputat Viorel Hrebenciuc, fiul acestuia, Andrei Hrebenciuc, deputatul Ioan Adam, senatorul Tudor Chiuariu şi alte 13 persoane au fost trimişi în judecată de procurorii anticorupţie, în dosarul retrocedării ilegale de păduri.

TUDOR CHIUARIU, înregistrat în dosarul retrocedărilor: "Nu mi-am ascuns niciodată telefoanele"

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ