Victor Ponta, după tragedia din Colectiv: Dăm ISU putere să închidă localurile care pun în pericol viaţa oamenilor UPDATE

| 03 noi, 13:42

Guvernul va adopta o ordonanță de urgență care dă dreptul Inspectoratului pentru Situații de Urgență să închidă, pe loc, localurile care nu respectă legislația privind protecția la incendii, a anunțat premierul Victor Ponta, marți, la începutul ședinței Executivului, potrivit Agerpres.

UPDATE 14.02 În urma tragediei produse în seara de 30 octombrie 2015 în clubul Colectiv din București, Guvernul a decis acordarea unor ajutoare de urgență pentru familiile persoanelor care și-au pierdut viața în acest incendiu. "Ajutorul, în cuantum de 5.000 de lei, va fi acordat familiei fiecărei persoane decedate. Identificarea beneficiarilor și plata ajutoarelor de urgență se efectuează de către agențiile județene pentru plăți și inspecție socială, respectiv a municipiului București, în funcție de domiciliul familiilor.  Ajutorul va fi acordat în baza unei cereri adresate agenției pentru plăți și inspecție socială din raza teritorială a domiciliului și a unei copii a actului de identitate", scrie pe site-ul gov.ro.

În plus, Guvernul va mai acorda un ajutor în valoare de 10.000 de lei pentru familia doamnei Ion Maria. Femeia, care și-a pierdut viața în tragicul incendiu, își întreținea singură familia: cei 5 copii cu vârste cuprinse între 11 ani și 23 de ani, precum și tatăl paralizat, după ce soțul acesteia a decedat în urmă cu 8 ani.  Titularul acestui ajutor de urgență va fi fiica cea mare, Camelia, ea fiind singurul copil major al familiei, mai arată sursa citată.

:::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::
"Astăzi, din punct de vedere legislativ, vreau să modificăm prin ordonanță de urgență și să clarificăm competența legislativă. (...) Adoptăm ordonanța de urgență prin care dăm putere direct celor de la ISU, nu autorități locale, nu altcineva, să verifice aceste localuri în care au loc acțiuni care implică foarte multă lume, să le verifice din punctul de vedere al respectării condițiilor privind protecția împotriva incendiilor și a catastrofelor și să ia pe loc măsura închiderii acestora, sigilare, până la momentul la care își îndeplinesc condițiile"
, a declarat prim-ministrul.

Ponta a precizat că actul normativ are un singur articol potrivit căruia ISU poate închide pe loc, cu sigiliu, un local sau club care nu respectă legislația în materie până la remedierea situației.

"O să punem la dispoziție și textul ordonanței. (...) Este un singur articol care dă dreptul legal celor de la ISU să închidă, cu sigiliu, cum știe să facă ANAF-ul când e cazul, acele localuri și cluburi care pun în pericol viața celor care participă (la diverse evenimente — n.r.), până la momentul la care își îndeplinesc condițiile. Și le îndeplinesc, foarte bine, se redeschid. Nu vrea nimeni să oprească cluburile și discotecile din România. Vrem să oprim cluburile și discotecile care au potențial de a deveni cimitire, cum s-a întâmplat vineri seara", a arătat premierul.

El a subliniat că în cazuri speciale trebuie luate măsuri speciale.

"Pe de o parte, avem iresponsabilitate și lăcomie din partea celor care desfășoară activități comerciale în care sunt implicați foarte mulți oameni. Pe de altă parte, măsurile dure nu putem să le lăsăm doar la autoritățile locale, pentru că nu au capacitatea de a le implementa", a susținut Ponta.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

2 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
08 noi, 12:21
stalin
DOMNULE PRIM-MINISTRU
INCENDIUL A FOST PROVOCAT DE UN INDIVID DIN EXILUL LUI SASIU.S-A GASIT O
STICLA DE ACETONA INTR-O STICLA,PE PODEA.GORGONA-CURVA CAINILOR,ZBLAGA SI SASOIUL AU PUS LA CALE DEZASTRUL.VREA GUVERNUL LU MASA,PANA 1N 16.11.NU-L VA AVEA.VA CRAPA SASIUL IN TANDARI DE VOME.
08 noi, 12:20
stalin
DOMNULE PRIM-MINISTRU
INCENDIUL A FOST PROVOCAT DE UN INDIVID DIN EXILUL LUI SASIU.S-A GASIT O
STICLA DE ACETONA INTR-O STICLA,PE PODEA.GORGONA-CURVA CAINILOR,ZBLAGA SI SASOIUL AU PUS LA CALE DEZASTRUL.VREA GUVERNUL LU MASA,PANA 1N 16.11.NU-L VA AVEA.VA CRAPA SASIUL IN TANDARI DE VOME.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ