VICTOR PONTA cere sprijinul PSD pentru candidatură la fix doi ani după Referendumul din 2012

| 25 iul, 2014

Victor Ponta candidat. Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a anunţat joi că va cere marți 29 iulie, la doi ani după referendumul din 2012, sprijinul PSD pentru a candida la alegerile prezidenţiale din această toamnă, subliniind că va intra în bătălia prezidenţială cu gândul de a câştiga.

Victor Ponta candidat. ”Pe 29 iulie, marți, voi cere în cadrul Consiliului Naţional al PSD sprijinul pentru candidatura mea la alegerile prezidențiale. În luna septembrie vom avea nevoie de un Congres, dar marți voi cere sprijinul partidului meu pentru a candida. Intru în bătălie cu ideea de a câștiga”, a anunțat Victor Ponta.

Ziua aleasă are o simbolistică specială, în condițiile în care acum doi ani, pe 29 iulie 2012, a fost organizat referendumul pentru demiterea președintelui Traian Băsescu, la care au participat 46,24% din români din cei 18.292.464 cetățeni cu drept de vot.

Citeşte şi: Victor Ponta candidat. Victor Ponta domină în continuare în sondaje

7.403.836 de români au votat pentru demiterea lui Traian Băsescu, un procent impresionant de 87,52% din totalul votanților care au participat la scrutin. Rezultatul a fost, din păcate, invalidat prin decizia Curții Constituționale din 21 august, deși în 2009, Traian Băsescu fusese reales președinte cu 5.277.068 voturi, cu 2.236.768 mai puține voturi decât cele valide pentru demitere.

Așadar, decizia lui Victor Ponta de a cere partidului sprijinul pentru candidatură la doi ani după referendumul din 2012 înseamnă totodată, la nivel simbolic, o solicitare a sprijinului celor 7,4 milioane de români care au fost alături de USL la momentul referendumului.

Candidaţi preşedinţie 2014. În cadrul emisiunii Adevărul Live, Victor Ponta i-a enumerat, printre posibilii săi contracandidați, pe Klaus Iohannis, Mihai Răzvan Ungureanu și Monica Macovei, precizând totuși că cel mai dificil competitor în turul al doilea ar fi fost Crin Antonescu, dar decizia PNL de nominalizare a lui Klaus Iohannis drept prezidenţiabil i-a luat 'o piatră de pe inimă', pentru că dificultatea ar fi provenit din faptul că îi este greu să se lupte cu cei care i-au fost apropiaţi.

“Dacă mă întrebaţi strict la nivel personal, cu siguranţă cel mai dificil contracandidat al meu ar fi fost Crin Antonescu. În primul rând pentru că mi-a fost prieten şi mi-e greu să mă lupt, chiar dacă nu mai suntem acum, mi-e greu să mă lupt cu oameni care mi-au fost apropiaţi. Din acest punct de vedere, decizia recentă a PNL mi-a luat o piatră de pe inimă”, a adăugat prim-ministrul la Adevărul Live.

Citeşte şi: VICTOR PONTA CANDIDAT. Sondaj INSCOP. Victor Ponta cu un picior in Cotroceni

Alegeri prezidenţiale 2014. Tot joia aceasta, premierul Victor Ponta a participat la o întâlnire a social-democraților din Călărăşi, cărora le-a transmis că speră ca, în 2015, să revină în județ ca preşedinte al României.

“Azi sunt foarte mândru că sunt preşedinte PSD, sper însă, cu sprijinul dvs. şi al românilor, la anul, să ne reîntâlnim ca preşedinte al României. (...) Eu cred că vom câştiga alegerile prezidenţiale, dar în 2016 trebuie să câştigaţi alegerile locale. (...) Sunt absolut convins că pe 16 noiembrie o să facem dreptate până la capăt. Pe 17 noiembrie vom putea încheia acest capitol din viaţa ţării noastre şi să facem o Românie puternică aşa cum avem nevoie', le-a spus Ponta participanţilor la Conferinţa judeţeană extraordinară a PSD Călăraşi.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ