Băsescu, despre partidele extremiste din Parlamentul European

| 27 mai, 2014

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că partidele extremiste vor avea un cuvânt important de spus în Parlamentul European, dacă nu se realizează o alianţă între socialişti şi populari.

'Rezultatul alegerilor arată că PPE a câştigat alegerile fără a avea majoritatea absolută, dar este cel mai mare partid ca reprezentare în Parlamentul European, deci este previzibil ca în procesul de formare a noilor instituţii acest lucru să cântărească foarte greu în desemnarea preşedintelui Comisiei Europene. În timp ce popularii europeni au obţinut 214 locuri în Parlament, socialiştii au obţinut 190 de locuri, iar liberalii 64, restul fiind ocupate de partide extremiste, 9 la număr, care vor avea un cuvânt important, dacă nu se realizează o alianţă PPE cu socialiştii', a spus Băsescu, pe Aeroportul 'Henri Coandă'.

El a precizat că marţi, la Bruxelles, începe un proces de reflecţie cu privire la desemnarea preşedintelui Comisiei Europene.

'Este un proces care va dura probabil până către sfârşitul lunii iunie. Prima şansă o are un reprezentant al PPE şi noi vom susţine acest lucru fără rezerve, iar în acest interval procesul de pregătire a desemnării preşedintelui Comisiei Europene trebuie gestionat şi în relaţia cu Parlamentul', a afirmat şeful statului.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ