UPDATE CCR: Legea privind reţinerea datelor, NECONSTITUŢIONALĂ

| 08 iul, 2014

Curtea Constituţională a României a decis marţi că sunt neconstituţionale dispoziţiile Legii 82/2012 privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice.

'În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile Legii nr.82/2012 privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice şi de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr.506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice sunt neconstituţionale. Cu unanimitate de voturi, a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art.152 din Codul de procedură penală ', se arată într-un comunicat postat marţi pe site-ul CCR.

Citeşte şi: Directiva europeană "Big Brother", care permite stocarea datelor de trafic, a fost declarată nevalidă

CCR a luat în dezbatere în şedinţa de marţi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii 82/2012 privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice şi de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr.506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice, precum şi a dispoziţiilor art.152 din Codul de procedură penală.

Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi instanţelor care au sesizat Curtea Constituţională.

Argumentaţiile reţinute în motivarea soluţiilor pronunţate de plenul Curţii Constituţionale vor fi prezentate în cuprinsul deciziilor, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

loading...

Ştirile orei

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ