Cristoiu, ipoteză cutremurătoare pentru Băsescu. Ce se ascunde în spatele dosarului Alinei Bica

| 20 noi, 2014

Jurnalistul Ion Cristoiu a explicat prin intermediul unui editorial cum a primit șah mat Președintele Traian Băsescu din partea serviciilor secrete, cu care, conform ziaristului, a intrat într-un război.

UPDATE 22.11: CSM a dat aviz favorabil pentru arestarea Alinei Bica. La ora apariţiei editorialului lui Ion Cristioiu, şefa DIICOT încă nu se afla la DNA.

Procurorii DNA au început urmărirea penală faţă de şeful DIICOT, Alina Bica, membră a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul ANRP, la data faptelor, cu privire la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.


Jurnalistul Ion Cristoiu a explicat prin intermediul unui editorial cum a primit șah mat Președintele Traian Băsescu din partea serviciilor secrete, cu care, conform ziaristului, a intrat într-un război.

Totodată, acesta este de părere că Traian Băsescu are cunoștință și și-a dat seama de această operațiune a SRI împotriva Alinei Bica, dar a refuzat să iasă public și să spună acest lucru pentru a nu se interpreta că sare în apărarea șefei DIICOT.

”Prin DNA, Divizia sa Penală, SRI îi dă șah lui Traian Băsescu”, precizează Cristoiu.

”Alina Bica, șefa DIICOT, a fost luată cu mandat de arestare și dusă la DNA. Alina Bica e omoloaga Laurei Codruța Kovesi.

Dintr-un interviu acordat azi unui ofițer acoperit am înțeles că cele două sunt rivale. Aparent o răfuială între muieri; nu trăgîndu-se reciproc de păr, ci anchetîndu-se reciproc. România zisă și democrată e scena unei întîmplări mai degrabă de Caraibe, decît de Europa Civilizată.

Ea, întîmplarea, nu poate fi înțeleasă cu adevărat dacă nu o raportăm la una dintre cele mai grave realități ale României anului 2014: Serviciile secrete, scăpate de sub control democratic, au pus stăpînire pe țară!”, punctează ziaristul.

Cristoiu face o recepitulare a evenimentelor din ultima perioadă, pornind de la dezvăluirile, postate pe un site care a dispărut în doar câteva ore, care o plasează pe șefa DIICOT, Alina Bica, la cumpărături cu Elena Udrea, la Paris.

”30 octombrie 2014. Un site anonim, nerevendicat de nici un ziarist, de nici o grupare, fie ea și teroristă, de nici un cetățean, publică fotografii profesioniste surprinzînd-o pe șefa DIICOT, Alina Bica, împreună cu politiciana Elena Udrea la Paris, în februarie 2014. Pozele sunt însoțite de două facturi de cazare la hotelul Le Bristol, din Paris, una a Alinei Bica, alta, a Elenei Udrea. După cîteva ore, site- ul dispare în neant.

La vremea respectivă am scris că întîmplarea e de republică bananieră, și nu țară minim europeană. Și cînd spuneam asta mă refeream la caracterul enigmatic al publicării. Dacă site-ul ar fi fost revendicat de un jurnalist, de un cetățean, nu m-ar fi interesat cum de a reușit să pună mîna pe două documente pe care nici un hotel din lume nu le dă altcuiva decît celor care au dreptul la ele: clienți care au stat la hotel. Faptul că site-ul a dispărut în neant m- a făcut să presupun c-a fost vorba de o Operațiune a unui serviciu secret român:

„Prin întreaga tărășenie, SIE a vrut să dea un avertisment tuturor celor care-l critică, politicieni, jurnaliști, membri ai societății civile:

Fiți atenți, așa cum am reușit să facem rost de la un hotel respectabil din centrul Parisului, de o factură emisă cu jumătate de an în urmă, vom face rost de orice document compromițător despre călătoriile voastre peste hotare. Ați văzut cum am documentat-o pe Elena Udrea? Pe voi vă putem documenta și-n fund dacă ne supărați!”

Între timp m-am mai maturizat. Și mi-am dat seama că am greșit în trei locuri:

Nu era SIE, ci SRI.

Nu era Elena Udrea, ci Alina Bica.

Nu era un avertisment dat nouă, oamenilor de rind, ci Alinei Bica.

De ce Alinei Bica?

Ne răspunde într-un fel Traian Băsescu în interviul acordat la Jocuri de putere de pe Realitatea tv pe 31 octombrie 2014:

„Dar sunt oameni de afaceri care fac ilegalităţi, sunt oameni politici care fac ilegalităţi. Acele dosare se află şi la servicii înainte de a ajunge la parchete. Deci, tocmai importanţei pe care o au în viaţa socială, în securitatea naţională. Trebuie crescută puţin transparentizarea. Pentru că vă dau un exemplu. Dacă aţi observat la toate marile acţiuni ale DNA apare dedesubt: cu sprijinul SRI. Acest lucru a avut un impact uriaş asupra mediului de afaceri. Sunt convins că toţi se gândesc: stai frate, la SRI trebuie să fiu atent, nu, înainte de a fi atent la ce mi se întâmplă la Parchet”, adaugă jurnalistul.

”Traian Băsescu e președintele României. El nu-și poate permite să spună de a dreptul ceea ce mulți dintre ziariști știu, dar n-au curaj s-o spună public, deoarece unii sunt ofițeri acoperiți, iar alții au patroni ofițeri acoperiți: DNA e poreclită Divizia Penală a SRI.

Nu numai că aproape toate dosarele DNA se bazează exclusiv pe Operațiunile de spionaj ale SRI (interceptări, filaj, documentare în diferite instituții), dar, mai mult și mai grav, SRI comandă DNA pe cine să înhațe. Biata Laura Kovesi ia poziție de drepți cînd primește de la SRI un dosar marcat cu fundiță roșie, semnul priorității absolute. Așa s-a ajuns la situația, cumplită într-o democrație, a unei puteri de viață și de moarte a SRI asupra României. Securitatea era biet copil pe lîngă SRI. Securitatea se temea de Ceaușescu. SRI nu se teme de nimeni. Poate de americani, deși e greu de crezut că americanii știu ce face SRI-ul.

Pentru a deține puterea absolută, inclusiv cea de a face președinți, SRI avea nevoie de subordonarea Alinei Bica, șefa DIICOT. Cum Alina Bica nu lua în seamă dosarele cu fundiță roșie, i s-a dat un avertisment prin Operațiunea Paris.

Traian Băsescu s-a prins de Operațiune. Așa se explică spusele sale tot din 31 octombrie 2014:

„Traian Băsescu: Nu aş spune sfidare. Să ştiţi că eu ştiu atmosfera acum şi să nu credeţi că din declaraţia pe care am făcut-o ieri, voi discuta luni cu serviciile, asta înseamnă că nu am discutat ieri şi alaltăieri şi astăzi cu şefii celor două servicii.

Realizator: Aţi discutat?

Traian Băsescu: Da. Am discutat exact şi tema EADS, cu acel freelancer care a lansat-o prin Germania şi…

Realizator: Astăzi?

Traian Băsescu: Da. Şi tema urmăririi procurorului Bica şi a doamnei Elena Udrea şi a doamnei nu mai ştiu cum se numea.

Realizator: Topoliceanu.

Traian Băsescu: Topoliceanu. Sigur că da, pentru că cineva a făcut acest filaj. Suntem de acord amândoi că nu este vorba de paparazzi. Paparazzi ar fi exploatat pozele…

Realizator: Atunci.

Traian Băsescu: …peste noapte. Le dădeau la atac, la nu ştiu ce, se uitau, uite cum este îmbrăcată, Udrea este în trening, dar cu blană pe cap, doamna Bica este nu ştiu cum.

Realizator: Este prea mult negru. Erau comentariile de cancan.

Traian Băsescu: Deci, ar fi fost, dacă erau paparazzi. Clar n-au fost paparazzi. Greu de explicat de ce facturile doamnei Bica s-au luat în februarie, iar facturile de la hotel ale doamnei Udrea s-au luat în septembrie, pe 29 septembrie, la opt luni distanţă, şapte luni şi am întrebat, iar problema mea este bun, dacă nu este filaj românesc, dacă nu este filaj al statului, la puterea pe care o aveţi îmi spuneţi, în câteva zile, al cui este.

Realizator: Şi care a fost reacţia domnilor Predoiu şi domnilor Maior şi Coldea?

Traian Băsescu: Să caute.

Realizator: Dar de ce v-aţi îndreptat doar spre Serviciul de Informaţii Externe?

Traian Băsescu: Dar nu ştiu când m-aţi auzit pe mine vorbind doar despre SIE? Eu am vorbit de servicii secrete. Nu confundaţi dialogul meu sau afirmaţiile mele cu cele ale doamnei Udrea.”

Așadar, Traian Băsescu s-a angajat în fața opiniei publice că va da dezlega misterul Operațiunii de la Paris. Din cele spuse de Traian Băsescu în 31 octombrie 2014, am înțeles că SRI s-a angajat să facă o anchetă pentru a descoperi măcar cine a lansat site-ul.

Au trecut de atunci două săptămîni. Traian Băsescu n-a dat nici un semn.

Știind că nu-i dintre cei care ajung la trocuri cu serviciile, presupun că se pregătea să ne dezvăluie cum a făcut SRI Poliție Politică.

Prin DNA, Divizia sa Penală, SRI i-a luat-o înainte. A însfăcat-o pe Alina Bica.

Dacă Traian Băsescu iese și dă în gît Operațiunea de Poliție politică, se va crede c-a făcut-o pentru a o apăra pe Alina Bica.

Site-urile și televiziunile SRI, ofițerii acoperiți din presă, postacii (SRI controlează și manipulează Internetul, sub pretextul că apără Siguranța Națională) vor primi ordin să atace.

Finalui comentariului meu despre Operațiunea Paris suna astfel:

„De mai mult timp avertizez asupra erorii comise de Traian Băsescu de a-le fi dat nas celor din serviciile secrete ale României, uitînd că pînă și-n țările adevărat democratice – SUA, de exemplu – serviciile secrete pot comite grave abuzuri, chiar și crime, dacă sunt scăpate de sub controlul democratic. Cele două afaceri mizere din ultimul timp dovedesc că nu m-am înșelat.”

Acum cînd avem știrea Operațiunii DNA împotriva Alinei Bica, acest final e și mai de actualitate”, conchide Ion Cristoiu.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

24 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
13 dec, 2014
munca la domiciliu
Cele mai sigure locuri de munca! Oferta extrem de serioasa! Asiguram din start contract legal! Deja s-au facut primele plati! Multi oameni s-au convins, e randul dumneavoastra acum! NU este MLM! NU este joc piramidal! Castigurile sunt garantate! Cautam operatori online care vor sa castige cel putin 300 de dolari lunar, cu o munca usoara de 3 ore pe zi! Pentru a va oferi detalii, trimiteti textul "Info" la adresa de email: [email protected]
04 dec, 2014
sta
postaci
Este interesant cum primele postari au venit chiar din partea actualei Securitati. Niciun roman n-ar scrie tintit-si-ochit "fanteziile lui Cristoiu" (si alte istericale cu pui vii) de parca l-ar durea in p** de imaginea SRI.

Da... aviz SRI. Mai schimbati-va stilul. Vrem sa fim pacaliti cu arta si respect. Hai besi.
01 dec, 2014
Man
fanteziile lui Cristoiu
BAZACONII
25 noi, 2014
camil
Ion Cristoiu are multă fantezie. Cantitatea de inepții pe care le debitează, începând cu găina ce naște pui vii este enormă. Dar o face cu talent de scriitor de romane polițiste. În această ipostază ar putea avea succes, fiindcă nimeni nu-i poate reproșa stupizeniile.
23 noi, 2014
Sorin
Cele mai noi locuri de munca! Seriozitate maxima! Contract legal si incheiat imediat! Au inceput primele plati! Foarte multi oameni lucreaza deja cu noi! NU e joc piramidal si NU e MLM! Cei care au inceput activitatea sunt foarte multumiti! Lucrati 3 ore pe zi, ca operator online, si castigati 300 dolari lunar! Va trimitem detalii dupa ce expediati textul "Info" la adresa de email: [email protected]

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ