Iohannis: Crin Antonescu și-a făcut-o cu mâna lui

| 21 noi, 2014

Conform noului președinte, prima disensiune majoră avută cu Antonescu a fost pe marginea ”angajamentului” luat de președintele liberal ce-și anunța demisia în cazul unui rezultat mai slab de 20% la europarlamentare.

Deși Crin Antonescu s-a încolonat prudent și cuminte la rândul lung al celor care se duc să se ploconească, în cel mai slugarnic și balcanic mod cu putință, în fața noului președinte ales, Klaus Iohannis pare să nu fi uitat ofensele acestuia din campanie.

Din cartea nou lansată de Iohannis la Târgul Internațional Gaudeamus, a fost rapid scos în evidență fragmentul în care Iohannis relatează cum fostul său partener, șef al PNL la acea dată, a pierdut practic funcția în partid printr-o imprudență verbală și o atitudine pripită.

Citeşte şi: Reacţia MÂNIOASĂ a lui Robert Turcescu după ce Iohannis a ieşit preşedinte

Conform noului președinte, prima disensiune majoră avută cu Antonescu a fost pe marginea ”angajamentului” luat de președintele liberal ce-și anunța demisia în cazul unui rezultat mai slab de 20% la europarlamentare.

Dacă ar fi să-i dăm crezare lui Klaus Iohannis, acesta l-ar fi atenționat pe Crin Antonescu, cerându-i în repetate rânduri să renunțe la o astfel de declarație.

“Rezultatele slabe al PNL de la europarlamentare l-au determinat pe preşedintele partidului, Crin Antonescu, să demisioneze. În locul lui, eu nu aş fi făcut acea afirmaţie, că, dacă PNL nu obţine un scor de 20%, demisionează. Ba chiar după ce a făcut acea afirmaţie, mai voalată, într-o emisiune televizată, l-am rugat insistent să n-o repete. A tot repetat-o şi atunci n-a mai avut ce face”, a relatat Iohannis în cartea sa.

Citeşte şi: Mesajul DUR al lui Ion Ţiriac către Klaus Iohannis

Cu alte cuvinte se pare că Antonescu, dacă nu contrazice această poveste și nu vine cu alte precizări, și-a cam făcut-o cu mâna lui, insistând imprudent într-o bravadă fără sens.

Amintirea lui Iohannis pare veridică și nu atât pentru că, în rest, noul președinte se raportează pozitiv la primele întâlniri și discuții cu Antonescu, ci mai ales dacă ne amintim cât de imprevizibil evolua fostul președinte alPNL, despre care se zvonea că era la fel de neconsiliat ca și Traian Băsescu...

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO
h
4 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
21 noi, 2014
Periscop
Crin ?
Cel puțin Crin Antonescu a avut bunul simț să-și respecte promisiunea. Ce facem cu Ponta dacă nu-i gata autostrada spre Brașov, că a anunțat că-și dă demisia dacă nu-i gata până-n 2016 ?
21 noi, 2014
Dinu
Si unde sunt disesnsiunile, nu vad niciun fel de disensiune. Antonescu s-a retras si PNL a facut rocada cu Johannis. Unde e problema, chiar Antonescu a recunoscut ca singur si-a impus procentul de 20%. Repet, unde e disensiunea intre Antonescu si Johannis ???
21 noi, 2014
nein hitler!
BAI, BATA SASEASCA, TU CU CAT AI CONTRIBUIT LA EUROPARLAMENTARE IN SIBIU, ?! 18% , DUPA CE OMUL ASTA, PE CARE-L SFIDEZI TE-A FACUT CUNOSCUT TARII INCA DIN 2009??? CAND A FOST VORBA DE TINE, AI OBTINUT 7O SI CEVA, DAR CA SA RAMANA CRIN PRESEDINTE SI CANDIDAT LA PRESEDENTIE, DOAR FASS , JIGODIE UMANA !
21 noi, 2014
sociologul vesel
preluare Puterea
Tineţi-vă bine! Bogdan Teodorescu a fost plătit de PSD pentru prestaţia sa cu 2,8 (două virgulă opt) milioane de euro...!!! Bursa Zvonurilor consideră că omul, acest maestru Mateuţ al strategiilor electorale, şi-a meritat banii. Să-i pape sănătos, că a reuşit performanţa să-i îngroape foarte adânc pe pesedişti. Treaba nasoală va fi când procurorii se vor interesa de unde a plătit PSD purcoiul ăsta de euroi… Dar să avem răbdare, DNA trăieşte!

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ