De ce avem nevoie de o a Doua Mare Unire

| 31 oct, 2014

Marea unire a românilor, promovată de Victor Ponta răspunde unei nevoi profunde a electoratului, de liniște și echilibru. Dar în Occident cu greu se poate concepe și înțelege ce fel de președinte a fost timp de zece ani Traian Băsescu și la ce nivel a ajuns lupta politică, intrigile înlănțuite sau conflictele dintre categoriile sociale și diferitele partide politice.

Într-una din ultimele sale declarații, chiar înaintea închiderii campaniei electorale, primul-ministru Victor Ponta a comentat pe marginea sloganului folosit de principalul său contracandidat, Klaus Iohannis, - ”România lucrului bine făcut”, care în opinia sa a fost ”un slogan foarte prost gândit”.

”Eu vorbesc de România oamenilor. Vedeţi, eu mă refer la oameni, el se referă la lucruri, ori preşedintele nu trebuie să se ocupe de lucruri. Preşedintele trebuie să se ocupe de români, de oameni. De lucruri, adică de şosea, de fabrică... se ocupă primul ministru, investitorii privaţi, miniştrii. Sloganul i se potriveşte domnului Iohannis că dânsul s-a ocupat foarte bine de lucruri şi s-a lipit şi pe acea gafă - nu investesc în copii, investesc în imobile. A fost un slogan foarte prost gândit”, a subliniat Victor Ponta.

Citeşte şi: Băsescu și-a pierdut busola


Coroborând cu conceptul său de campanie, al președintelui ”care unește” dar și din perspectiva criticii lansate la mesajele adversarului său, putem constata cu ușurință că Victor Ponta are o abordare conceptuală mult mai bună a funcției prezidențiale.

Fără mari dubii sau loc de surprize, este evident pentru o analiză lucidă că Victor Ponta va câștiga detașat aceste alegeri și va fi următorul președinte al românilor. O pronostichează deja fluxurile de știri din presa externă. Bloomberg anunță că Victor Ponta îl domină practic cu 13 puncte procentuale diferență în sondajele de opinie pe candidatul ACL, Klaus Iohannis, iar victoria sa va fi benefică cel puțin din perspectiva semnalului de continuitate, căci economia ar avea de câștigat.

Opinie susținută și de Diana Pasquale, economist al Morgan Stanley din Londra, care consideră că victoria premierului Victor Ponta va putea asigura o continuitate a politicilor economice.

Citeşte şi: Ponta: Nu mă enervează nici Serviciile, nici Justiţia. Vreau să-şi facă treaba

Jurnaliștii americani de la Bloomberg explică popularitatea lui Ponta prin inițiativele care vizează creșterea pensiilor și a salariilor. „Acesta poate arăta și către o performanță economică ce are ca vârfuri o creștere record a PIB-ului în trimestrul patru din 2013. (...) Leul s-a întărit cu 2,6% din momentul în care coaliția a câștigat alegerile parlamentare din decembrie 2012", se subliniază în analiza Bloomberg.

În materialul apărut la Reuters se detaliază și mai mult. Ponta va câștiga pentru că a combătut „politicile de austeritate introduse de fostul premier Emil Boc, un aliat apropiat al lui Traian Băsescu ... a dat înapoi tot ce s-a tăiat sub regimul Băsescu, a crescut alocațiile pentru copii de la 42 la 84 de lei, a restabilit pensiile oamenilor, a tăiat TVA pentru pâine: toate acestea sunt lucruri bune", a specificat Ion Păun, în analiza Reuters.

Toate aceste mențiuni ale politicilor economice încununate de succes sunt relevante pentru felul în care suntem priviți din exterior dar și din prisma așteptărilor – în mare parte economice și de stabilitate politică – pe care le au partenerii noștri occidentali.

Aceste explicații al căror principal rezultat, demararea redresării economice i-a permis prim-ministrului Ponta să intre în competiția pentru Cotroceni cu o corodare minimă, determinată de guvernarea susținută din 2012 și până în prezent, ignoră însă una din componentele mesajului premierului, prea puțin vizibilă și inteligibilă în străinătate.

Citeşte şi: Ponta: Marţi prezint o listă cu propuneri de premier pe care le am în vedere dacă voi fi ales preşedinte

Marea unire a românilor, promovată de Victor Ponta răspunde unei nevoi profunde a electoratului, de liniște și echilibru. Dar în Occident cu greu se poate concepe și înțelege ce fel de președinte a fost timp de zece ani Traian Băsescu și la ce nivel a ajuns lupta politică, intrigile înlănțuite sau conflictele dintre categoriile sociale și diferitele partide politice.

Românii nu pot transmite efectiv și inteligibil acest mesaj în străinătate, nu pot spune ”am fost dezbinați de Băsescu și sperăm să ne reunim sub Ponta”. Așa că o traduc prin rezultate economice, un răspuns oarecum eliptic, de genul ”prosperăm pentru că ne merge iar bine”, trimițând astfel, indirect, la o stare de spirit esențială: unirea românilor, sfârșitul conflictului, marea horă. Mesajul economic este transmis continuu din 2012. Pe 2 noiembrie se va mai transmite o parte importantă a acestuia: participarea record, 60% din români declarându-și interesul și participarea la vot.

loading...

Ştirile orei

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
01 noi, 2014
delia
Marea unire ?
Cu cine ? Cu rușii sau chinejii ?

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ