Decizia luată de PRIMA DOAMNĂ după tragedia din Colectiv

| 03 noi, 10:07

Carmen Iohannis voia să facă o petrecere la sfârşitul săptămânii care tocmai a trecut, cu ocazia împlinirii vârstei de 55 de ani. Însă, în urma tragediei din clubul Colectiv prima doamnă a amânat cheful pe altă dată.

"Vom găsi o dată ulterioară pentru petrecere, acum sunt afectată de tragedia din Bucureşti", le-a transmis soţia preşedintelui prietenilor care erau invitaţi la aniversarea celor 55 de ani de viaţă.

Prezent la evenimentele din Bucureşti, preşedintele Iohannis nu a mai reuşit să ajungă la Sibiu decât duminică după-amiază, scrie libertatea.ro.

Împreună cu soţia sa, acesta a participat seara la priveghiul soacrei unui bun prieten, profesor şi el la Colegiul Naţional Gheorghe Lazăr din Sibiu. Pe 1 noiembrie, când a fost ziua de naştere a primei doamne, Klaus Iohannis a stat acasă împreună cu soţia până la ora 11.00, când a plecat spre Capitală. Prima doamnă i-a anunţat totuşi pe prietenii apropiaţi că le va spune curând data când va serba şi împlinirea a 55 de ani.

Cei care au participat în alţi ani la petrecerile oferite de Carmen Iohannis sunt majoritatea tot cadre didactice de la liceul unde aceasta profesează.

Reamintim că un incendiu a izbucnit,vineri seară, în clubul Colectiv din Capitală. Bilanţul se ridică la 32 de persoane decedate şi alte 135 se află internate în spitalele din Bucureşti, după ce au suferit arsuri grave.

Citeşte şi: EI sunt EROII de la clubul Colectiv, DECORAŢI post-mortem de Klaus Iohannis

 

 

 

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

37 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
21 noi, 20:41
Violeta
Succesul in afaceri
Cautam colaboratori pentru o activitate online, care vor sa castige progresiv comisioane cu o munca usoara si placuta de 3 ore pe zi! Se asigura training gratuit sub forma unor lectii prin email. La sfarsitul cursurilor va puteti retrage sau puteti continua. Compania ofera si scrisoare de recomandare dupa 3 luni de activitate. Solicitati „ INFO” la adresa de email: [email protected]
19 noi, 16:50
elena
Lucrezi de acasa si castigi bani
OFERTA de lucru la domiciliu, in tara sau strainatate !Part time sau full time, poti castiga din prima luna 100 Euro !!!
Se lucreaza comod, de acasa 2-3 ore pe zi si fiecare isi stabileste programul sau de lucru!
Avem nevoie de persoane serioase, inzestrate cu calm si rabdare.
Conditii necesare:
- calculator + internet, cunostinte minime operare
Instruirea se ofera gratuit sub forma unor lectii trimise prin email.
Se ofera contract legal ! Daca crezi ca ai aptitudinile necesare trimite un
mesaj cu subiectul DETALII
TU CE MAI ASTEPTI?
Cereti acum detalii la adresa de email: [email protected]
18 noi, 18:57
mihaela
Cum faci bani online! Foarte multi oameni au ramas uimiti de acest curs GRATUIT si exceptional care te invata simplu si direct cum faci bani online! In cateva zile, pas cu pas si cu cele mai clare explicatii, inveti GRATUIT cum faci bani online! Cand vrei si tu cu seriozitate acest curs, cere informatii mai multe la adresa de email:[email protected]
18 noi, 15:45
mihaela
colaborari
Bani pe net rapid! Sistemul care iti garanteaza rezultate a fost lansat! Vrei sa castigi bani pe net rapid? Incepe acum sa folosesti cel mai revolutionar program de lucru la domiciliu! Castiga bani pe net rapid! Simplu, eficient si fara obligatii! Numai dupa ce te hotarasti cu maxima seriozitate, cere mai multe detalii la adresa de email: [email protected]
15 noi, 15:09
Dinca V
extraordinar si plenipotentiar
Dtire de doi lei! Pe cine intereseaza?!

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ