Liviu Dragnea îl atacă pe Klaus Iohannis. Ce spune acesta despre prezidenţiabilul ACL

| 05 noi, 2014

Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, l-a calificat miercuri pe candidatul ACL, Klaus Iohannis, ca fiind 'un om întârziat', căruia 'îi este foarte frică' să participe la dezbaterile televizate alături de contracandidatul său, Victor Ponta, fiind obişnuit cu reporterii de la Sibiu care 'aveau întrebările transmise dinainte'.

'Dl Klaus întârzie (n.r. - să confirme participarea la dezbateri) pentru că, în general, el este un om întârziat faţă de alţii şi, în al doilea rând, pentru că îi este foarte frică. Dl Iohannis este obişnuit cu conferinţe de presă organizate la Sibiu, când reporterii aveau întrebările transmise dinainte pe care le spuneau, la care dl Iohannis răspundea rar şi apăsat şi foarte clar, şi se despărţeau într-o atmosferă foarte prietenească. Deja de la o conferinţă de presă ca primar al Sibiului, la Sibiu, la o confruntare cu Victor Ponta este o distanţă foarte mare şi omul e speriat', a afirmat Dragnea la sediul central al PSD.

El nu crede că Universitatea de Vest din Timişoara, loc propus de ACL pentru o dezbatere, ar fi un teren neutru.

'Teren neutru în altă ţară, adică? Suntem la fotbal, schimbăm arbitrii? Nu, poate ei vor să fie o dezbatere organizată şi moderată de un ofiţer acoperit, cum a fost în 2009, nu acceptăm lucrul ăsta. Din moment ce poporul român vrea să-şi aleagă cea mai înaltă funcţie în stat, şi anume preşedintele României, cred că trebuie să dăm şansa fiecărui cetăţean să vadă de mai multe ori candidaţii. O singură întâlnire nu este suficientă, de ce fuge de mai multe întâlniri? Şi ca să nu înceapă discuţia - teren neutru, teren ne-neutru, s-a făcut propunerea pentru patru televiziuni de ştiri: B1 TV, Realitatea TV, Antena 3 şi România TV. Nu cred că ne poate bănui cineva sau ar fi culmea că Realitatea ar fi o televiziune care este foarte apropiată de noi', a arătat Liviu Dragnea.

Preşedintele executiv al PSD a precizat că sunt preferate patru confruntări astfel încât cetăţenii să afle părerea candidaţilor despre principalele probleme care le influenţează viaţa: politica externă, politica economică, zona socială, sistemele de apărare şi de siguranţă naţională.

'De ce să facem o dezbatere care să dureze 4-5 ore, ceea ce nu poate să existe, pentru că adorm telespectatorii, că oamenii mai au şi treabă, în loc să facem patru dezbateri de câte o oră, o oră şi ceva. Nu-i vorba de teren, e vorba de posiblitatea ca cetăţeanul să vadă mai multe dezbateri pentru a primi răspunsuri la mai multe întrebări pe care şi le pune în mod firesc', a motivat liderul social-democrat.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ