CĂLIN POPESCU TĂRICEANU a câştigat alegerile PLR: Votul îmi dă speranţe că voi ajunge PREŞEDINTELE României

| 02 aug, 2014

CĂLIN POPESCU TĂRICEANU. Călin Popescu Tăriceanu a fost ales cu 1167 de voturi. Preşedintele Partidului Liberal Reformator, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat, sâmbătă, că votul prin care a fost ales în fruntea acestei noi formaţiuni politice îi dă speranţa că va ajunge preşedintele României.

CĂLIN POPESCU TĂRICEANU. Au votat 1180 de delegaţi, dintre care 1167 au votat pentru candidatura lui Călin Popescu-Tăriceanu, restul voturilor fiind anulate.


Tăriceanu a fost singurul candidat înscris pentru această funcţie.

De asemenea, au fost aleşi, prin vot secret, cei 19 vicepreşedinţi ai PLR, funcţii pentru care s-au înscris 19 candidaţi.
Aceştia sunt: Daniel Barbu, Cătălin Beciu, Radu Boroianu, deputat Steluţa Cătăniciu, senatorul Petru Ehegartner, deputat Graţiela Gavrilescu, Andrei Gerea, deputatul Guran Virgil, senatorul Sorin Ilieşiu, deputatul Nicu Marcu, Marius Mateescu, senator Nasta Nicolae, deputatul Ion Pârgaru, Păun Dan, Ovidiu Szilagi, Mihai Stânişoară, Radu Stroe, Jan Tucan, Ioan Uţiu. Pentru funcţia de membru în Biroul Politic Central s-au înregistrat 36 de candidaturi. Primii 27 clasaţi vor fi membri plini, iar ceilalţi supleanţi.

PLR reprezintă un proiect politic rezultat din parteneriatul dintre Grupul de Iniţiativă pentru Păstrarea Identităţii Liberale, iniţiat de preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, şi Partidul Naţional al Mediului.Călin Popescu Tăriceanu a atrat zeci de lideri PNL în noul său partid, în fruntea căruia se află.

'Votul dumneavoastră îmi dă speranţă şi încredere că voi ajunge preşedintele României şi voi ajunge să-i reprezint pe toţi românii ca un preşedinte care îşi înţelege misiunea. (..) Vom fi în măsură să dăm primul preşedinte liberal al României', le-a transmis Tăriceanu delegaţilor la primul Congres PLR, desfăşurat la Palatul Parlamentului.

Totodată, preşedintele Senatului a interpretat votul colegilor săi de partid ca pe un mandat pentru continuarea ideilor liberale în România.

'Toţi cei care suntem aici (...) şi am fost aleşi, am primit un vot de încredere, un vot pe care eu îl interpretez într-un mod foarte simplu şi clar: ne-aţi mandatat să ducem mai departe liberalismul în România.(..) Vreau ca această echipă să reprezinte liberalismul nu numai pentru dumneavoastră, ci în faţa tuturor românilor. Mulţi români au avut încredere de 24 de ani în liberalism că poate să transforme România în bine, că poate liberalismul să construiască o societate mai prosperă, o societate mai dreaptă. Avem obligaţia de a duce aceste vise, aceste idealuri mai departe', a afirmat Tăriceanu.

Călin Popescu-Tăriceanu a fost ales sâmbătă preşedinte al Partidului Liberal Reformator (PLR) cu 1167 de voturi, fiind singurul candidat înscris pentru această funcţie

 

CITEŞTE ŞI: CĂLIN POPESCU TĂRICEANU. Declaraţia DE NECREZUT a lui Călin Popescu Tăriceanu despre Justiţie

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO
h
1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
02 aug, 2014
antonescu
pnl
am tradat partidul pnl pentru ca sotia sa ajunga vice in ppe,asa mia promis basescu ,cer scuze la cei care au votat la parlamentare cu pnl,

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ