Elena Udrea cere DEMISIA lui Ponta 'pentru implicare în traficul de influenţă în cazul Duicu'

| 30 iun, 2014

Elena Udrea, preşedintele PMP, a cerut luni demisia premierului Victor Ponta, despre care afirmă că, potrivit referatului procurorilor anticorupţie, este implicat într-un caz de trafic de influenţă în ceea ce-l priveşte pe fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Mehedinţi Adrian Duicu.

'Mişcarea Populară îi cere demisia domnului Victor Ponta - nu avem nicio aşteptare să şi-o dea - însă, la numai câteva zile după ce Victor Ponta vota vesel în Parlament o declaraţie prin care cerea demisia de onoare a preşedintelui României pentru fapte pe care preşedintele nu le-a făcut, la numai câteva zile aflăm din referatul procurorilor DNA că domnul Victor Ponta este implicat în traficul de influenţă care s-a întâmplat în biroul lui de prim-ministru, prin aceea că a chemat personal la sediul Guvernului pe şeful Poliţiei, pe domnul Petre Tobă, pentru a-i cere să îi rezolve problemele baronului de Mehedinţi, domnului Duicu', a spus Udrea.

Ea a arătat că PMP îi cere demisia prim-ministrului până când cercetările în acest dosar vor evolua şi se vor cunoaşte lucruri mult mai concrete despre ceea ce s-a întâmplat în biroul premierului Victor Ponta.

Citeşte şi: Ponta: Nu l-am chemat pe Tobă la Guvern ca să discute cu Duicu

'În aceste condiţii, în care încă o dată vedem lipsa de moralitate a prim-ministrului, îi cerem demisia cât mai repede, până când cercetările în acest dosar vor evolua şi ne gândim că putem afla lucruri mult mai concrete din ceea ce s-a întâmplat în biroul domnului Victor Ponta în momentul săvârşirii traficului de influenţă', a mai declarat Elena Udrea luni, la finalul şedinţei Consiliului Executiv Naţional al PMP.

Premierul Victor Ponta a declarat duminică, într-o conferinţă de presă la Kandahar, că nu l-a chemat niciodată la Guvern pe şeful IGPR, Petre Tobă, ca să îl întâlnească pe fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Mehedinţi Adrian Duicu, acuzat de DNA într-un dosar de corupţie.

Citeşte şi: Adrian Duicu rămâne în arest

'Nu, nu l-am chemat niciodată să se întâlnească cu domnul Duicu şi, de altfel, domnul Tobă este un poliţist de mare valoare. Cred că prima dată a fost numit în funcţie chiar de domnul Oprea, atunci când era ministru, şi a fost şi a declarat adevărul atunci când a fost chemat de procurori', a afirmat premierul, răspunzând întrebărilor jurnaliştilor dacă l-a chemat pe Tobă la Guvern pentru întâlnirea cu Duicu sau pentru alte probleme legate de Poliţia Română.

Citeşte şi: Şeful Poliţiei Române, la DNA: Cu Duicu m-am întâlnit întâmplător, pe holurile Guvernului

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ