La doi ani de la plecarea de la guvernare, nu există nimeni din regimul Băsescu luat la întrebări

| 09 apr, 2014

În ultimii doi ani, nu am avut niciun caz în care un reprezentat al regimului Băsescu să fi răspuns în fața justiției pentru corupția endemică prin care PDL a căpușat  instituțiile statului și a direcționat banii publici în beneficiul clientelei politice.

Zilele acestea, asistăm la o adevărată isterie în mass-media cu privire la anchetele desfășurate de DNA la Mehedinți și la Constanța, în care sunt implicate nume grele ale PSD. Fără a minimaliza demersurile justiției în cazurile de la Mehedinți sau Constanța, nu se poate însă să nu remarcăm că, în timp ce DNA-ul pare foarte interesat de ceea ce s-a întâmplat în ultimii doi ani în fiefuri social-democrate, anchete de corupție mai vechi, care se referă la perioada de dinainte de preluarea guvernării de către USL sunt fie trase pe linie moartă, fie se mișcă cu o încetineală de melc.

Practic, în ultimii doi ani, nu am avut niciun caz în care un reprezentat al regimului Băsescu să fi răspuns în fața justiției pentru corupția endemică prin care PDL a căpușat  instituțiile statului și a direcționat banii publici în beneficiul clientelei politice. Cu toate că vorbim despre fraude de zeci și sute de milioane de euro și despre găuri adânci în bugetul statului, care au trebuit acoperite cu împrumuturi pentru care și noi și copiii noștri vom plăti mulți ani de aici înainte, justiția nu pare să fie interesată nici să îi prindă pe vinovați și nici să recupereze prejudiciile create. Nici Blejnar, nici Videanu, nici Elena Udrea, Anca Boagiu sau Duțu, pentru a da doar câteva exemple faimoase, nu au fost luați serios la întrebări de către organele de anchetă cu privire la afacerile oneroase de pe urma cărora visteria statului a fost păgubită cu peste 2,3 miliarde de euro, în timp ce românii au fost obligați să strângă cureaua și să suporte tăieri drastice de pensii și salarii.

Cu toate că au existat nenumărate sesizări ale organelor de anchetă în urma controalelor efectuate după preluarea guvernării de către USL, românii nu au primit niciun răspuns despre cine se face vinovat de haosul și corupția de la CNAS, despre neregulile de la ANAF, sau despre scandalul de la gala Bute. Anchetele și condamnările din justiție pentru fapte de corupție se referă în marea lor majoritate fie la ceea ce s-a întâmplat înainte de regimul Băsescu, fie la ceea ce s-a greșit după 2012. Cât despre excepții, cum a fost recentul caz de la Neamț, anchetele declanșate cu mare tam-tam de procurori stagnează brusc după ce persoanele vizate cedează presiunii și se alătură PMP. În schimb, în ceea ce îi privește pe marii corupți din perioada guvernărilor PDL-iste, aceștia se plimbă liniștiți prin țări exotice, la adăpost de o justiție care pare să sufere de o orbire cel puțin suspectă în ceea ce îi privește.

Iar această orbire ridică mari semne de întrebare în ceea ce privește independența reală a justiției românești. Indiferent de ce ar spune MCV-urile sau CSM-ul, românii nu se vor convinge că avem o justiție care aplică imparțial legea, atât timp cât organele sale îi vor proteja pe cei care, de la instalarea regimului Băsescu și până în mai 2012, au făcut din corupție o adevărată politică de stat. Clarificarea cazurilor în care aceștia sunt implicați și recuperarea pagubelor aduse bugetului de stat reprezintă din acest punct de vedere adevărata  piatra de încercare pentru justiția românească.

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
09 apr, 2014
SAG
Bashescu detine cateva....chei
Atata timp cat la DNA se afla Kovesi iar la Înalta Curte de Casație și Justiție sunt cativa magistrati basisti nu -i vom vedea nici pe Berceanu, sau Blejnar, nici pe Videanu, ori Elena Udrea, Anca Boagiu , Pinalti s.a . luati cu mascatii precum se procedeaza cu Mazare si Constantinescu.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ