Ponta: Antonescu să se gândească ce se întampla dacă soţia lui ar fi fost ameninţată

| 15 apr, 2014

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că liderul PNL Crin Antonescu ar trebui să se gândească, atunci când se referă la demersul de a face o plângere penală, ce s-ar fi întâmplat dacă soţia sa, Adina Vălean, ar fi fost ameninţată de şeful statului, Traian Băsescu, că nu-i mai ajunge soţul acasă.

"Sunt convins că fiecare dintre noi ar trebui, atunci când face declaraţii pro sau contra acestei iniţiative, să se gândească ce s-ar fi întâmplat - şi mă refer aici la Crin Antonescu direct - ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi fost ameninţată soţia domniei sale şi Băsescu ar fi spus: «Ai grijă, doamna Vălean, că nu-ţi mai ajunge soţul acasă». Sunt convins că ar fi reacţionat ca şi mine şi ca şi orice om de bun-simţ şi de bună-credinţă din această ţară, sesizând autorităţile şi instituţiile statului", a spus Ponta.

El a precizat că este absolut convins că gestul de a susţine depunerea unei plângeri penale împotriva lui Traian Băsescu pentru ameninţarea făcută împotriva Gabrielei Firea este absolut necesar. "Sunt absolut convins că acest gest este necesar. Cred că duminică seară s-a întâmplat un lucru extrem de grav pentru democraţia românească şi salut opinia publică, analiştii, ONG-urile care au luat atitudine faţă de ce a făcut preşedintele Băsescu. Asta înseamnă că societatea românească are şanse să iasă dintr-o perioadă neagră în care preşedintele se comportă ca un şef mafiot care conduce tot şi atunci când cineva nu se supune ordinelor sale este ameninţat direct, el sau familia sa", a mai spus Ponta.

Senatorul PSD Gabriela Firea a declarat, marţi, că plângerea penală împotriva preşedintelui Băsescu a fost redactată de avocatul ei, iar premierul Victor Ponta a anunţat că a semnat documentul, care va fi susţinut şi de alţi parlamentari, actul urmând să fie depus în cursul zilei la Parchet.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ