Ponta l-a trimis pe Iohannis înapoi în băncuța începătorilor

Până și criticii cei mai acerbi ai premierului Victor Ponta recunosc că ”deşi a fost în nota lui obişnuită, adică obraznic, şmecher şi arogant, Victor Ponta a făcut efortul de a veni pregătit pentru confruntare.” (Florin Negruțiu, Gândul). Chiar și acolo unde nu a avut dreptate, Victor Ponta l-a bătut pe Klaus Iohannis la puncte, adică la prezență de spirit, conform editorialistului amintit, premierul părând că știe ce zice în timp ce Iohannis a părut ”că vine cu mîna în fund” la întâlnire.

Dar așa cum recunoaște ”nepărtinitorul” Negruțiu, prima confruntare nu a mișcat pietre din loc: Victor Ponta și-a consolidat poziția deja deținută, în timp ce Klaus Iohannis nu a marcat. Acesta este și punctul în care mai toți partizanii lui Iohannis au o mică dar esențială fractură de logică, în același fel în care o are și editorialistul amintit. Deși printre rânduri, din argumentația acestuia s-ar putea deduce că atât unul cât și celălalt candidat au hibe, deci electoratul ar fi îndreptățit să aleagă pragmatic, pe cel care a dovedit o performanță nesperată în acești ultimi ani, în ultimă instanță Negruțiu se sucește. Antipatia programatică a acestuia față de Ponta învinge, iar Negruțiu ajunge într-un mod chiar neașteptat pentru un jurnalist lucid să-i reproșeze lui Iohannis că nu poate găsi ”glonțul de argint” care să-l doboare pe premier, deci, în ultimă instanță că prezidențiabilul ACL nu poate fi un al doilea Băsescu. Dar să lăsăm elogiile post-festum ale Gândului la adresa băsismului ajuns într-un final și cu al doilea picior în groapă. Au existat și reacții mult mai lucide în tabăra liberalului Iohannis. Una din cele mai remarcabile și pricipiale radiografii ale dezastrului primei întâlniri, fără alte bazaconii cinegetice a la Negruțiu, a avut-o prezentatorul tv Lucian Mândruță. Deși un critic consecvent al premierului, acesta nu s-a sfiit să constate că Victor Ponta l-a dominat pe Klaus Iohannis. "Ponta: Are dreptate. Iohannis a venit fără baza de informații. Echipa de campanie a lui Iohannis trebuie să plece acasă acum. N-a muncit nimic.

CITESTE SI Reacţia lui Cristian Tudor Popescu după cea de-a doua CONFRUNTARE Iohannis vs. Ponta

Ponta e acum la parada de după ultimul gol cu cifrele bugetare. Stadionul e în picioare, cel puțin partea roșie a lui. Albaștri-galbeni și portocalii sunt cu steagurile-n beznă. Trist. E ca la cinema, când lumea se ridică înainte să se termine filmul, că s-a plictisit deja.

Iohannis știe o cifră fixă: cât e ceasul. Bun și așa", a scris Lucian Mândruță. Alte critici notabile la prestanța lui Klaus Iohannis le-a adus chiar Lavinia Șandru, din echipa gazdelor, care a și fost admonestată în studio, mai în glumă mai în serios, că a fost ”prea pontistă”. Șandru nu s-a lăsat însă și a expus succint că nu i se pare acceptabilă pentru niciun român patriot colaborarea dintre Iohannis și Laszlo Tokes precum și atitudinea de refuz a prezidențiabilului ACL, care a întors în această campanie spatele românilor moldoveni.

Per total, Negruțiu și alții care-i țin isonul, au o parte de adevăr. Un glonț de argint ar exista, dar din păcate, Iohannis l-a lăsat pe țeavă și s-a împușcat cu el în picior. Prima întâlnire ar fi putut foarte bine să fie și ultima, din acest punct de vedere, după cum afirmă Codrin Ștefănescu, secretarul general adjunct al PSD, care a declarat că ”Dezbaterea a fost un delir...asta e o băseala numită Iohannis care s-a fâsâit iremediabil, eu care ceream pe toate posturile dezbatere, vă spun că nu mai vreau, a fost un delir...” Și într-adevăr, Codrin Ștefănescu intuiește corect. Ce ar mai putea aduce nou dezbaterile ulterioare? Va îngrășa Iohannis porcul în ajun, învățând în ultimele trei zile ce a ignorat senin în ultimele trei luni? Premierul a târnosit la figurat prin studioul de televiziune cu pretendentul care la un moment dat nici nu mai știa despre ce este vorba în propoziție. Ca un elev care nu știe decât titlul lecției, Iohannis repeta în diferite forme aceleași sloganuri propagandistice obosite și ”obăsite”, bune cel mult la o cântare de-a lui Ludovic Orban, prin vreo comună mai ferită.

Victor Ponta l-a desființat pe contracandidatul ACL care vorbea din auzite: dincolo de orice dubii, discuția pentru Cotroceni e pe cifre, nu pe păreri și mai ales nu pe ”supărările” impulsivului Iohannis.

Ce ar mai putea aduce nou, în aceste condiții, următoarele dezbateri? Poate doar un zero virgulă ceva la sută pentru Iohannis, ca premiu de consolare și de compătimire, din partea unui popor care este destul de milos chiar și cu cine nu merită, dacă a ajuns la podea.
loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO
h
3 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
13 noi, 2014
Ciureanu Ana Maria
Intradevar discutia a fost un delir, Victor Ponta a castigat, este cel mai bun, in viziunea mea si multor alti romani dansul este viitorul Presedinte al Romaniei, noi dorim ca el sa ne reprezinte. Votati Victor Ponta pentru un viitor mai bun!
13 noi, 2014
cantautor
comentariul lui Negrutiu este "antipatie programatica"...
comentariul lui Ferenczy este pupincurism pragmatic..
interesant este ca cel de-al doilea vorbeste ,spre final,ca si cum ar fi purtator de mesaj al poporului milos..
fara sa vrea neaparat,spune adevarul
suntem cam milosi cu asemenea specimene care incearca sa ne dea lectii
si pentru un tampit care se uita pe niste cifre,este simplu sa-si dea seama ca aproximativ 5 milioane de electori nu reprezinta "poporul"
13 noi, 2014
cantautor
pentru "gura bate c"
lasa-ma sa ghicesc ce se va intampla de duminica incolo?
1.ne alergati pe strazi si ne bagati in puscarii in locul lui Voiculescu si restul de la PSD?
2.vor umbla cainii cu covrigii in coada?
3.sau :“….Moralmente este ca si cum ai acorda teroristului care a deturnat avionul funeralii militare ce se cuvin unui pilot cazut la datorie”

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ