Review: Ce pachet de măsuri economice vom avea în a doua parte a anului

| 11 apr, 2014

Pe fondul tensiunilor tot mai accentuate de pe scena politică care prefigurează un an electoral 2014 extrem de disputat, agenda reală care interesează în cel mai înalt grad cetăţeanul pare a fi trecută într-un plan secund. Este şi cazul măsurilor aprobate de Cabinetul Ponta vizând stimularea creării de noi locuri de muncă ce urmează a intra în vigoare în a doua parte a anului . Vorbim despre un plan bine pus la punct a cărui principală ţintă este aceea de a scădea şomajul, prin creşterea gradului de ocupare.

Continuarea stimularii creării de noi locuri de muncă pentru români va fi astfel diseminată pe trei paliere, fiecare din ele având un rol deosebit în sensul creşterii nivelului de trai, obiectiv central asumat de către Cabinetul Ponta odată cu preluarea guvernării.

Prima etapă a planului de măsuri guvernamentale are în vedere scăderea impozitelor pe forţa de muncă. Iar cea mai importantă decizie pe care Executivul este pregătit să şi-o asume în acest sens în a doua parte a anului vizează reducerea CAS cu cinci puncte procentuale. Această facilitate fiscală va avea două implicaţii directe pozitive în economie. Pe de o parte, va scădea din presiunea asupra angajatorilor, şi în special asupra IMM-urilor care vor fi astfel scutiţi de plata unui procent important din CAS-ul datorat statului. Pe de alăt parte, măsura va avea un caracter stimulativ întrucât va antrena un volum mai mare de angajări în economia reală, diminuând implicit munca la negru. În altă ordine de idei, din moment ce Guvernul diminuează obligaţiile fiscale imputabile angajatorilor, se creează premisele ca locurile de muncă la negru să intre în legalitate. Foarte important, scăderea CAS nu va fi adoptată la întâmplare, ci va fi acoperită prin creşterea taxelor pe capital. Ceea ce înseamnă că veniturile pe care le va genera taxa pe construcţii speciale vor compensa sumele pe care statul nu le va mai încasaprin scăderea CAS-ului.

Al doilea palier vizat de planul Cabinetului Ponta vizează creşterea salariului minim de la 850 de lei, la 900 de lei de la 1 iulie 2014. Trebuie menţionat că este vorba despre o a doua majorare a salariului minim, după ce operată la 1 ianuarie 2014, când acesta a crescut de la 800 la 850 lei. Strategia Executivului este însă una cu bătaie mai lungă. Astfel, până în 2016, salariul minim ar urma să crească până la valoarea de 1.200 de lei. Şi acest angajament este concordant cu programul de guvernare asumat de USL, măsură prin care Cabinetul Ponta demonstrează o dată în plus că promisiunile sunt respectate.

Ultima etapă a strategiei guvernamentale de stimulare a creării de noi locuri de muncă este schema “Subvenţii pentru 20 de joburi”. Acest program prevede că Executivul va suporta o parte din cheltuielile salariale pentru 1.500 de firme, daca înfiinţează 30.000 de locuri de muncă. Schema de ajutor de stat este valabilă sapte ani – de la 1 iulie 2014, până în 2020 – având alocat un buget de aproximativ 600 de milioane euro.

Desigur, stimularea creării de locuri de muncă reprezintă unul dintre motoarele economiei. Dacă în primii doi ani de guvernare Cabinetul Ponta a fost preocupat de asigurarea unui climat de stabilitate propice investiţiilor, reuşind totodată o creştere economică solidă şi un grad de absorbţie record al fondurilor europene, următorul pas al Executivului este acela de a “transfera” evoluţiile favorabile şi în buzunarele românilor. Iar prin strategia care stimulează crearea de locuri de muncă, Cabinetul Ponta duce practic la îndeplinire acest angajament.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ