Şeful arestului preventiv, acuzat că a luat şpagă

| 31 mar, 14:18

Pus să-i vegheze pe inculpaţii plasaţi în arest la domiciliu, un comisar şef de poliţie a ajuns el însuşi cercetat sub control judiciar de procurorii DNA. Se întâmplă în Neamţ, unde şeful centrului de reţinere şi arest preventiv este acuzat de luare de mită.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 30.03.2015 și până la data de 28.05.2015, față de inculpații CATANĂ IOAN, comisar șef de poliție, șef al Centrului de reținere și arest preventiv din cadrul I.P.J. Neamț și BRÎNZEI VASILE, agent de poliție, șef de tură în cadrul Centrului de reținere și arest preventiv din cadrul I.P.J. Neamț, cu privire la săvârșirea, în concurs, a două infracțiuni de luare de mită.

În ordonanțele de punere în mișcare a acțiunii penale se arată că, în cauză, există date și indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:

În cursul lunii noiembrie 2014, inculpatul Catană Ioan, în calitate de șef al Centrului de reținere și arest preventiv din cadrul I.P.J. Neamț a pretins și a primit de la persoană denunțătoare suma de 500 de euro și o carcasă de oaie, pentru soțul acesteia, aflat în stare de arest preventiv în cadrul Centrului, să beneficieze de un tratament preferențial în cursul executării măsurii preventive.

Citeşte şi: DNA a ajuns la metrou. Ce-i aşteaptă pe bucureşteni

În aceeași perioadă, inculpatul Brînzei Vasile, în calitate de șef de tură în cadrul Centrului de reținere și arest preventiv I.P.J. Neamț, a primit de la aceeași persoană suma totală de 400 de lei și produse alimentare în valoare de 90 de lei pentru ca, prin încălcarea atribuțiilor de serviciu, să faciliteze comunicarea dintre persoana respectivă și soțul acesteia, arestat preventiv din cadrul Centrului.

În datele de 06, 18 și 24 martie 2015, inculpatul Catană Ioan, în calitate de șef al Centrului de reținere și arest preventiv din cadrul I.P.J. Neamț, a primit de la aceeași persoană denunțătoare suma totală de 400 de euro și produse alimentare în valoare totală de 300 de lei pentru ca, atât în temeiul atribuțiilor sale de serviciu cât și prin încălcarea acestora, să îi asigure condiții de deținere mai favorabile soțului denunțătoarei și să-i permită comunicarea de mesaje către alte persoane.

În datele de 12 și 16 martie 2015, inculpatul Brînzei Vasile, în calitate de șef de tură în cadrul Centrului de reținere și arest preventiv I.P.J. Neamț, a primit de la aceeași persoană denunțătoare suma totală de 150 de lei pentru ca, prin încălcarea atribuțiilor de serviciu, să-i faciliteze comunicarea cu soțul, arestat preventiv în cadrul Centrului, să-i transmită persoanei arestate alimente contrar normelor legale și pentru a se interesa de declarațiile date în fața organelor judiciare de către o altă persoană.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ