Sondaj Avangarde: Victor Ponta este pe primul loc în preferinţele bucureştenilor

| 08 sep, 2014

Victor Ponta, liderul PSD, se situează pe primul loc în ceea ce priveşte opţiunile bucureştenilor pentru Preşedinţie, urmat de liderul ACL, Klaus Iohannis şi de preşedintele nou-înfiinţatului PLR, Călin Popescu-Tăriceanu, conform Barometrului de opinie realizat în perioada 25 august - 3 septembrie de GSSC Avangarde.

La întrebarea deschisă 'Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri pentru Preşedinţia României, dumneavoastră personal cu cine aţi vota?' 24% dintre respondenţi au declarat că l-ar alege pe Ponta, 19% pe Iohannis, 6% pe Tăriceanu şi 3% pe Elena Udrea, iar Mihai Răzvan Ungureanu, Monica Macovei, Mugur Isărescu, Dan Diaconescu şi Kelemen Hunor ar întruni câte 2% din opţiunile electoratului, C.V. Tudor şi Mircea Diaconu - câte 1%.

Un procent total de 5% dintre respondenţi au nominalizat pe altcineva, iar 31% dintre cei chestionaţi au declarat că nu ştiu/nu răspund.

Citeşte şi:  Sondaj INSCOP: Pe cine vor vota românii la alegerile prezidenţiale

La întrebarea cu variante, clasamentul este acelaşi pe primele poziţii: Victor Ponta - 42%, Klaus Iohannis - 29%, Călin Popescu -Tăriceanu - 10%, Elena Udrea - 5%. Numele lui C.V. Tudor a fost ales de 4% dintre respondenţi, Monica Macovei, Kelemen Hunor şi Dan Diaconescu de câte 3% dintre subiecţi, iar Ioan Ghişe de 1% dintre aceştia.

La întrebarea 'Dumneavoastră personal ce părere aveţi despre...?',cei mai mulţi dintre respondenţi - în total 43% - au declarat că au o părere bună şi respectiv foarte bună despre Ponta, 44% - au o părere bună şi foarte bună despre C.P Tăriceanu, iar 37%- despre Iohannis. La polul opus, Elena Udrea a adunat cel mai mare procent la capitolul părere proastă şi foarte proastă - 68% (42% respectiv 26%), în condiţiile în care, la acelaşi capitol, Ponta a întrunit 45%, Tăriceanu 44%, iar Iohannis 37%.

Cercetarea s-a realizat pe un eşantion de 1000 persoane de 18 ani şi peste, faţă în faţă cu respondenţii, reprezentativ Eroarea maximă tolerată este de de ±3.10%, pentru un interval de încredere de 95%.

 

 

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO
h
Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ