Sorin Oprescu, supus unor investigații amănunțite la inimă

| 28 sep, 13:01

Fostul primar al Capitalei Sorin Oprescu este supus la această oră unor investigații amănunțite la inimă, fiind vorba cel mai probabil de o coronarografie. El a fost transportat spre sala unde se efectuează investigațiile într-un scaun cu rotile, fiind păzit de polițiști.

Sorin Oprescu se află în prezent internat în secția Cardiologie 2, fiind adus sâmbătă, în jurul orei 16.00, pentru investigații medicale, la Spitalul Universitar de Urgență București, din arest, cu o mașină a Poliției Capitalei.

Aprobarea cererii de a fi transferat la Spitalul Universitar pentru investigații a fost confirmată de avocatul lui Sorin Oprescu, Alexandru Chiciu.

Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, a declarat vineri că, în cazul în care recomandările făcute Centrului de Reținere și Arestare Preventivă unde se află Sorin Oprescu nu sunt luate în considerare, instituția pe care o conduce se poate adresa ministrului de Interne, Gabriel Oprea.

"Avem în vedere diabetul avansat de care suferă Oprescu, faptul că s-a plâns că a mâncat numai din alimentele care i-au fost aduse la pachet, și-a expirat cota și, din păcate, nu prea mai are cu ce se hrăni respectând regimul pentru boala de care suferă", a precizat Victor Ciorbea, la finalul unei conferințe de presă în care s-au prezentat concluziile raportului unei echipe care a efectuat o investigație la centrul de arest unde se află primarul suspendat al Capitalei.

Concluziile raportului recomandă prezentarea de urgență a lui Oprescu la o unitate medicală cardiologică dotată cu aparatură de specialitate, care să permită investigarea pacientului conform recomandării medicului de la Spitalul Sf. Ioan, având în vedere agravarea stării de sănătate și contextul patologic la momentul efectuării vizitei de către o echipă a Avocatului Poporului.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ