Tăriceanu: Votul în cazul lui Șova NU poate fi reluat. Parlamentul NU va primi indicații cum să voteze de la instituţii

| 30 mar, 12:53

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat luni că reluarea votului referitor la cererea DNA pentru încuviințarea reținerii și arestării preventive în cazul senatorului Dan Șova nu este posibilă, întrucât procedura a fost îndeplinită și nu a existat "nicio contestație a votului sau a procedurii utilizate".

"Nu știu dacă este o intenție serioasă de reluare a votului, dar reluarea votului nu se poate face decât dacă există, cum se întâmplă poate uneori, o defecțiune în sistemul de vot, dacă unii dintre membrii Camerei nu pot să voteze, dar nu este cazul. Pentru un vot care unei părți din membrii Parlamentului nu este convenabil, nu se poate relua votul. Procedura a fost îndeplinită, nu a existat nicio sesizare, nicio contestație a votului sau a procedurii utilizate, așa încât nu poate fi acceptabil un astfel de demers", a susținut Tăriceanu.

Întrebat care va fi procedura în cazul votului pentru cea de-a doua cerere de reținere și arestare preventivă în cazul senatorului Darius Vâlcov, Tăriceanu a explicat că "până nu se face modificarea Regulamentului sau nu apare o sesizare a Curții care să oblige Senatul să facă o modificare a Regulamentului, rămâne în vigoare actuala prevedere".

Tăriceanu a adăugat că există într-adevăr o contradicție între textul Constituției și prevederile din Regulamentul Senatului și din Statutul deputatului și senatorului cu privire la procedura de adoptare a unei cereri de începere a urmăririi penale sau de reținere și arestare preventivă.

"Este o neconcordanță între prevederea constituțională și cea din Regulamentul comun al Camerei și Senatului, cât și din Regulamentul Senatului. Acest lucru însă se poate rezolva și de altfel am văzut că sesizările trimise către Curte atât de președinte, cât și de PNL vizează această neconcordanță. Cineva își poate pune întrebarea de ce s-a procedat în felul acesta și am să explic de ce s-a ținut cont de Regulamentul Senatului în cazul votului pentru domnul Șova: pentru că atâta vreme cât articolul respectiv nu este declarat neconstituțional, el este în vigoare, are putere de lege și se aplică. Prin urmare, dacă în urma sesizării Curții, Curtea va considera că această neconcordanță trebuie rezolvată, din acel moment devine aplicabilă soluția pe care o va da CCR. Dar până atunci rămâne în vigoare Regulamentul așa cum este", a afirmat președintele Senatului.

Potrivit acestuia, "va veni momentul foarte rapid" ca Regulamentele Camerei și Senatului să fie corelate cu prevederile Constituției.

"Decizia CCR și ea se referea la o anumită speță, nu viza articolul 24 din legea 96 sau articolul 173. Este o deficiență a Parlamentului că nu a pus în acord aceste prevederi cu legea constituțională. În cazul de față, mai ales că acum CCR a fost sesizată pe aceste două prevederi regulamentare, se poate considera că va veni momentul foarte rapid să se facă o concordanță între cele două Regulamente și Constituție", a mai susținut Tăriceanu.

El a făcut referire și la scrisoarea deschisă pe care a transmis-o în cursul zilei de sâmbătă, afirmând că nu intenționează să abdice de la principiul separației puterilor în stat întrucât "Parlamentul nu va primi indicații politice cum să voteze de la nicio altă instituție".

Citeşte şi: RĂZBOI pe faţă între GORGHIU şi TĂRICEANU. Ultima LOVITURĂ

"Am dat un mesaj puternic, foarte clar și bine înțeles de toți cei care sunt vizați la nivel instituțional privitor la independența Parlamentului și la principiul separației puterilor în stat. Acesta este un principiu de la care nu am intenția să abdic. Parlamentul nu va primi indicații politice cum să voteze de la nicio altă instituție. Votul imperativ este nul. Membrii Parlamentului au dreptul să voteze așa cum cred, pe baza audierii celor care sunt în anumite cauze, pe baza informațiilor pe care le au, pe baza raportului pe care Ministerului Public îl înaintează Parlamentului în cazul în care se cere încuviințarea reținerii, arestării preventive sau urmărirea penală. Fiecare parlamentar consideră individual cum trebuie să voteze și nu ascultă ordine de la nimeni", a spus Tăriceanu.

Potrivit unui comunicat de presă emis duminică, deputatul PNL Mircea Dolha a solicitat conducerii Senatului reluarea votului pentru ridicarea imunității lui Dan Șova.

"Sunt profund dezamăgit de atitudinea conducerii Senatului României cu privire la rezultatul votului de miercuri pentru ridicarea imunității parlamentarului Dan Șova. Consider că domnul președinte Călin Popescu-Tăriceanu se face principalul vinovat de o greșeală, de o faptă ilegală ce va avea repercusiuni nu doar asupra domniei sale, ci asupra întregului Parlament, instituție fundamentală a cărei imagine a fost profund compromisă în urma votului de miercuri, 25 martie. Înainte de a fi prea târziu, în calitatea mea de membru al Parlamentului României, solicit conducerii Senatului reluarea votului cu privire la cererea venită din partea DNA pentru încuviințarea reținerii și arestării preventive în cazul lui Dan Șova", arăta Dolha.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ