Traian Băsescu se face vinovat pentru lezarea susținută a interesului național

Traian Băsescu nu s-a sfiit deloc să saboteze guvernele conduse de Victor Ponta din 2012 încoace. În logica sa electorală, Traian Băsescu pare asediat în palatul Cotroceni și consideră fiecare reușită a echipelor guvernamentale actuale un atac la propria sa persoană.

Cât timp atacurile politice se rezumă la negarea rezultatelor sau la minimizarea acestora, conflictul dintre Victor Ponta și Traian Băsescu se desfășoară în limite, să zicem, acceptabile. Problema reală este însă că periodic aceste limite ale acceptabilității sunt depășite, moment în care conflictul încetează a se mai pune în termenii uzuali, ai unui ipotetic câștig pentru președinte și ale unei presupuse pagube pentru premier.

Cea care are cu adevărat de suferit este chiar România, s-a văzut încă din perioada incredibilei campanii de denigrare desfășurată în 2012 de europarlamentarii PDL în Parlamentul European.

Citeşte şi: Victor Ponta: Nu-l ascultă nimeni pe Băsescu la Bruxelles. El poate să facă rău, bine nu poate să facă

Metoda nu este originală ci mai degrabă desuetă. Conceptual nu este mare diferență între teoriile celor 2,5 milioane de voturi ”furate” sau a ”loviturii de stat parlamentare” și tactica pământului pârjolit și a fântânilor otrăvite, folosită în trecut în cazul năvălirilor barbare.

Până și accentul este acela, dacă urmărim cu atenție discursul cvasi-escatologic al taberei băsiste: orice distrugere este justificată de spectrul sfârșitului lumii, cauzat de ”năvălirea” social-democraților sau, cum mai sunt numiți de acești neo-fanatici ai politicii de drepata: ”ciuma roșie”.

Vom remarca desigur cu ușurință că se pierde moderația atât de necesară în discursul politic modern cât și luciditatea care dictează ca, înainte de toate, să fie luate în considerare faptele. Din perspectiva actualului reviriment economic, am fi mai degrabă tentați să vorbim în retrospectivă lucidă de o ”ciumă” portocalie...

Citeşte şi: Băsescu își încheie mandatul cu o tentativă de trădare a interesului național

Acest abandon permanent al unei reprezentări corecte asupra interesului național poate fi înțeleasă și justificată prin disperarea individuală a unor politicieni care știu că rocada democratică, benefică pentru societate, pentru ei reprezintă o amenințare imediată, palpabilă și cuantificabilă judiciar.

Putem deci înțelege alunecarea discursului lui Traian Băsescu în extremă apocaliptică mai sus amintită, dar nu și o abordare generalizată de acest fel, din partea unei părți consistente a eșichierului politic. O perioadă în băncile opoziției nu a omorât pe nimeni, niciodată, oricât de lungă ar fi fost aceasta.

De ce se renunță atunci atât de ușor la interesul național. Să luăm de pildă cea mai recentă situație, a numirii social-democratei Corina Crețu pentru poziția de comisar european, pe un portofoliu sau altul. Trei voci majore, dar lipsite de discernământ, au depășit limita criticii acceptabile în acest caz: nelipsitul Traian Băsescu, a cărui motivație am atins-o în rândurile de mai sus, dar și prezidențiabilul Klaus Iohannis și liderul PDL, Vasile Blaga.

Foarte asemănător atacurilor delaționiste concertate de europarlamentarii PDL în 2012, scrisoarea acestora prin care reclamă la autoritățile europene ”ilegalitatea” unei numiri anodine face în mod evident un rău extrem României. Să precizăm că da, suntem de părere că membrii ai opoziției politice pot cere sprijin și protecție Parlamentului European, atunci când este cazul.

Ce încălcare gravă a democrației și drepturilor civile s-a petrecut în România? Graba de a exporta pe piața europeană gâlceava politicianistă lipsită de miză reală și sens este un neajuns major al actualei clase politice, iar vina pentru această păguboasă atitudine ce prevalează în ultimii ani îi revine exclusiv lui Traian Băsescu.

Fără semnalul dat de acesta și fără exemplul personal al unuia din cei mai intriganți, conflictuali și controversați lideri politici ai perioadei actuale, îndrăznim să creem că măcar în chestiunile esențiale, de politică externă, clasa politică românească ar fi știut să ajungă la un consens minimal.