Zgonea: Iohannis trebuie să respecte legislaţia, dacă vrea să intre în Guvernul Ponta

| 08 feb, 2014

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, sâmbătă, la Oradea, că dacă prim-vicepreşedintele PNL Klaus Iohannis vrea să facă parte din Guvern, trebuie să respecte legislaţia şi să îşi dea demisia din funcţia de primar în momentul în care va depune jurământul, informează Mediafax.

Întrebat dacă are reţineri privind desemnarea lui Klaus Iohannis pentru funcţiile de ministru de Interne şi vicepremier, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a afirmat că legislaţia trebuie respectată, transmite corespondentul Mediafax.

"Eu le-am spus (n.r. - liberalilor) că unde-i lege, nu-i tocmeală. Legislaţia nu se poate schimba cum se schimba pe vremuri pentru domnul Ciorbea. Dacă domnul primar Iohannis, prim-vicepreşedintele PNL, vrea să intre în Guvernul Ponta, trebuie să respecte legislaţia naţională, pe care eu o susţin", a declarat Zgonea.

De asemenea, Valeriu Zgonea a afirmat că Iohannis ar trebui să renunţe la mandatul de primar în momentul când va depune jurământul ca ministru.

"Domnia sa trebuie să-şi dea demisia din funcţia de primar în momentul când depune jurământul. (...) Dacă se doreşte să devină şi vicepremier al Guvernului, atunci trebuie o nouă angajare a răspunderii în faţa Parlamentului, adică un nou vot de încredere. Aceste discuţii vor fi în cadrul USL, aşa cum a precizat şi premierul Victorul Ponta", a spus Zgonea.

Liderul social-democrat a refuzat să comenteze nominalizările PNL pentru Ministerul Finanţelor, Ministerul Economiei şi Ministerul Sănătăţii, afirmând că acestea "vor fi discutate în cadrul USL".

Valeriu Zgonea s-a aflat, vineri şi sâmbătă, la Oradea, unde s-a întâlnit cu activiştii PSD, în scopul pregătirii campaniei pentru alegerile europarlamentare.

Primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a fost desemnat vineri, de PNL, pentru funcţiile de vicepremier şi ministru de Interne.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ