CCR analizează cererea premierului privind participarea preşedintelui la campania electorală

| 20 mai, 2014

Curtea Constituţională a României discută miercuri sesizarea premierului referitoare la conflictul cu preşedintele privind dreptul şefului statului de a participa la campania electorală.

În 6 mai, Guvernul a transmis Curţii sesizarea primului-ministru Victor Ponta privind constatarea unui conflict juridic de natură constituţională între Executiv şi preşedinte cauzat de implicarea lui Traian Băsescu în campania electorală prin susţinerea unui anumit partid la alegerile europarlamentare.

"Să analizeze posibilitatea existenţei unui conflict juridic de natură constituţională între Guvernul României şi Preşedintele României. Să stabilească dacă acest conflict este cauzat de implicarea explicită a Preşedintelui României în campania electorală, prin susţinerea unui anumit partid politic la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2014, respectiv la alegerile parţiale pentru Parlamentul României - Camera Deputaţilor şi Senat, din anul 2014, ceea ce încalcă dispoziţiile art. 80 'Rolul Preşedintelui' din Constituţia României, republicată. Să pronunţe o decizie prin care să stabilească în mod clar dacă preşedintele României, în conformitate cu prevederile constituţionale, poate face campanie electorală în favoarea unei formaţiuni politice", se arată în sesizarea către CCR semnată de Victor Ponta.

Premierul argumentează că preşedintele Băsescu, 'în repetate rânduri, cu ocazia unor evenimente publice, şi-a manifestat susţinerea pentru un anumit partid, atitudinea şefului statului concretizându-se atât prin nominalizarea directă a partidului politic pe care îl va vota, cât şi prin popularizarea activă a însemnelor electorale ale acestei formaţiuni politice, respectiv Partidul Mişcarea Populară (PMP)'.

În document este citat contul de Facebook al deputatei Elena Udrea, unde au fost postate, în 2 mai, imagini din care reiese că preşedintele a participat la o discuţie, într-un local din staţiunea Neptun, cu conducerea partidului respectiv, iar ulterior s-a fotografiat cu aceste persoane, pe malul mării, purtând un tricou alb cu iniţialele PMP, sub sigla acestui partid, un măr şi mesajul 'Vote for PMP''.

Totodată, în sesizare este prezentată şi o declaraţie a lui Traian Băsescu din 4 mai susţinută la Palatul Cotroceni.

"Întrebat de jurnaliştii prezenţi la conferinţa de presă dacă nu consideră că gestul său apare ca fiind unul de partizanat politic şi care încalcă prevederile Constituţiei referitoare la rolul preşedintelui României, Traian Băsescu a răspuns: 'Voi vota Partidul Mişcarea Populară. M-aţi întrebat. Dacă nu m-aţi fi întrebat, nu v-aş fi răspuns. Ar fi fost mult mai nepoliticos să nu vă răspund. Deci, eu voi vota PMP", se spune în document.

Autorul sesizării consideră că, prin atitudinea sa referitoare la susţinerea deschisă a unui partid în perspectiva alegerilor, preşedintele a încălcat dispoziţiile art. 80 din Constituţie.

'Consider că a fost încălcat şi spiritul art. 84 'Incompatibilităţi şi imunităţi' din Legea Fundamentală, potrivit căruia, pe durata mandatului, preşedintele nu poate fi membru al unui partid. Chiar dacă, formal, nu este membru al unui partid, prin modul său de acţiune, preşedintele se comportă ca un agent electoral, ca un membru activ al unei formaţiuni politice implicate în lupta electorală. O asemenea conduită a şefului statului depăşeşte noţiunea de libertate de exprimare de care se bucură preşedintele României în exercitarea mandatului', arată premierul.

De asemenea, şeful Executivului precizează că legislaţia naţională cuprinde reglementări detaliate, specifice unui stat de drept, referitoare la organizarea şi desfăşurarea acestor alegeri, iar Guvernul are prevăzute atribuţii numeroase şi detaliate, menite să asigure un vot corect reprezentativ, care să exprime voinţa alegătorilor.

"Prin raportare la aceste prevederi legale care s-au concretizat în perioada de după 1989, în alegeri corecte, recunoscute ca atare pe plan extern, conduita preşedintelui României de a indica expres şi repetat cu ce partid votează duce în derizoriu atât prevederile legale invocate, cât şi votul efectiv al cetăţenilor. A influenţa într-o manieră atât de făţişă electoratul cu privire la votul ce urmează a fi exprimat, goleşte practic de conţinut atât normele constituţionale citate, cât şi prevederile următoarelor acte normative: Legea 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, republicată (...), Legea 33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European, republicată (...), şi Legea 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale 215/2001 şi a Legii 393/2004 privind Statutul aleşilor locali2, subliniază Ponta.

Conform documentului, conflictul sesizat se referă la actele şi acţiunile concrete ale preşedintelui care 'afectează atribuţiile şi competenţele Guvernului în ceea ce priveşte organizarea şi desfăşurarea alegerilor'.

În sesizare se mai menţionează şi dreptul preşedintelui la opinii politice, drept statuat chiar de Curte, dar se precizează că există o mare diferenţă între judecăţi de valoare sau afirmaţii ale preşedintelui privind modul cum acţionează sau ar trebui să acţioneze o anumită autoritate publică, pe de o parte, şi 'abordări partinice făţişe, specifice unui agent electoral', care vin în contradicţie cu rolul preşedintelui de reprezentant al statului român, de mediator între puterile statului, precum şi între stat şi societate, pe de altă parte.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ