Comisia juridică a amânat luarea unei decizii în cazul deputatului Ioan Adam

| 21 oct, 2014

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a amânat marţi luarea unei decizii în cazul deputatului Ioan Adam, pentru care Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a cerut încuviinţarea arestării preventive, a anunţat preşedintele comisiei, Bogdan Ciucă.

Membrii Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor a decis marţi să amâne discuţiile pe cererea DNA de încuviinţare a arestării preventive a deputaţilor PSD Viorel Hrebenciuc şi Ioan Adam. Cei doi deputaţi PSD sunt cercetaţi în dosarul retrocedărilor de păduri. Decizia vine la scurt timp după ce Viorel Hrebenciuc şi-a anunţat demisia din Parlament.

DNA a transmis Camerei Deputaţilor două cereri de încuviinţare a arestării lui Viorel Hrebenciuc în două dosare, mai exact în dosarul retrocedarilor ilegale şi în cel de trafic de influenţă. În dosarul retrocedărilor, s-a cerut ridicarea imunităţii şi pentru deputatul PSD Ioan Adam.

Potrivit DNA, pe 17 aprilie 2012, la solicitarea deputatului PSD Ioan Adam, cu sprijinul lui Paltin-Gheorghe Sturdza, un complet de judecători de la Tribunalul Covasna din care au făcut parte Lorand Ordog şi Gabriel Uţa a dispus admiterea unui recurs în materia fondului funciar şi reconstituirea dreptului de proprietate pentru o mare suprafaţă de teren forestier şi de teren agricol, situate pe raza judeţului Bacău, în favoarea lui Paltin Gheorghe Sturdza (naşul de cununie al deputatului).

Procurorii susţin că decizia judecătorească ar fi fost pronunţată în contradicţie evidentă cu principiile de drept şi cu starea de fapt reală, respectiv fără prezenţa vreunui înscris nou care să schimbe starea de fapt reţinută de instanţele anterioare, fără a se efectua vreo expertiză în cauză, fără a clarifica cu probe cine a avut calitatea de proprietar deposedat în anul 1945.

DNA subliniază că a fost creat un prejudiciu în sarcina Romsilva de aproape 304 milioane euro, contravaloarea a 43.227 hectare teren forestier.

"Imediat după ce a obţinut în mod fraudulos decizia civilă nr. 231/ R/ 2012 a Tribunalului Covasna, Adam Ioan, împreună cu Paltin Gheorghe Sturdza, Călugăr Daniel-Constantin, Varga Ioan-Gheorghe, Bengescu Dan Costin şi Hrebenciuc Viorel, a constituit şi coordonat un grup ce urmărea să obţină venituri prin oferire de mită, cumpărare de influenţă sau folosirea nelegală a influenţei cu scopul de a urgenta punerea în posesie şi eliberarea titlului de proprietate, precum şi o cât mai rapidă vânzare a terenului forestier dobândit prin hotărârea judecătorească menţionată", arată DNA.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a anunţat marţi că Viorel Hrebenciuc şi-a depus demisia din Parlament, dar rămâne membru al PSD.

"Am decis să demisionez, vreau să-mi păstrez demnitatea aşa cum am făcut-o toată viaţa. Încă un lucru vă spun: nu mă răzgândesc. Din partid nu plec, aştept ca plenul să se reunească luni ca demisia să devină efectivă. Sunt la dispoziţia procurorilor şi acum, că nu am imunitate. (...) Nu am vorbit cu nimeni din partid, este propria mea decizie", a spus Viorel Hrebenciuc, la Palatul Parlamentului.

El a adăugat că nu este dezamăgit de situaţia în care se află şi se simte "foarte tare psihic".

Viorel Hrebenciuc a susţinut că nu a încălcat niciun fel de normă de partid prin discuţiile pe care le-a avut cu Dan Şova, acestea fiind "discuţii pe care le faci la cafea". Nu am făcut nici presiuni asupra lui Şova, a completat el.

"Am încredere în justiţie iar după 18 ani nu-mi este uşor (să plece din Parlament - n.r.), dar în viaţă este un moment clar. În 2016, revin", a menţionat Hrebenciuc.

El a spus că procurorii nu au motiv să se ducă la el acasă, pentru că aşa cum s-a prezentat la audieri de câte a fost nevoie, se va prezenta şi acum.

Citeşte şi: VIOREL HREBENCIUC, primele declaraţii după DEMISIE: Nu mă răzgândesc, revin în 2016

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ