HORIA GEORGESCU, preşedintele ANI, despre raportul MCV

| 28 ian, 17:46
Președintele Agenției Naționale de Integritate, Horia Georgescu, a declarat, miercuri, că Raportul MCV remarcă "în mod clar" activitatea instituției pe care o conduce ca fiind "una foarte bună"

"Raportul Comisiei Europene în ceea ce privește progresele pe Justiție remarcă în mod clar activitatea Agenției Naționale de Integritate ca fiind una foarte bună. Se atinge în detaliu fiecare punct referitor la activitățile ANI, respectiv dublarea numărului de cazuri în ceea ce privește confiscarea averilor, precum și cazurile de conflict de interese și incompatibilitate, care au atins oameni politici și funcționari publici la cel mai înalt nivel", a declarat Horia Georgescu.

Șeful ANI a adăugat că proiectul PREVENT, pe care Agenția se pregătește să îl implementeze, referitor la prevenirea incidentelor de integritate, este privit cu optimism și cu un impact pozitiv.

"Din punct de vedere al elementelor negative, sunt menționate lipsa punerii în aplicare a deciziilor irevocabile ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, chiar și după ce au fost emise decizii ale Curții Constituționale. Sunt identificate cazurile Mircea Diaconu, Akos Mora și Stoica Bucur Ștefan, care au avut deficiențe majore", a mai precizat Horia Georgescu.

Citeşte şi: Robert Cazanciuc: Raportul MCV este cel mai bun până în prezent

În Raportul pe MCV, dat publicității miercuri la Bruxelles, se arată că Agenția Națională de Integritate a continuat să proceseze un număr mare de cazuri de incompatibilitate și conflict de interese, dar implementarea rapoartelor sale, chiar și atunci când au fost confirmate de decizii în instanță, a continuat să fie pusă sub semnul întrebării.

Astfel, ANI a finalizat, în 2014, un număr de 514 rapoarte, iar 638 de cazuri i-au fost notificate ANI. Anul trecut, ANI a tratat 294 de cazuri de incompatibilitate, 101 de cazuri de conflict de interese administrativ, 60 de cazuri de conflict de interese penal, 30 de cazuri de diferențe semnificative între venituri și averi și 29 de cazuri de suspiciuni solide privind comiterea de fapte penale sau de corupție.

Cazurile respective i-au vizat, printre alții, pe șase magistrați, trei secretari de stat, 14 consilieri județeni, 11 senatori, 28 deputați, 60 de viceprimari, 84 de primari, un președinte de consiliu județean.

Citeşte şi: Klaus Iohannis, prima reacţie după publicarea raportului MCV

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ