Iohannis ia de la Băsescu, Udrea înghite în sec

| 17 iul, 2014

Datele indică o simbioză la nevoie, pe cale de se înfiripa și consolida între Băsescu și Iohannis. Din punct de vedere politic Iohannis are nevoie chiar și de procentele acelea răsfirate, celebrul 6% de care mai este în stare Băsescu, în timp ce acesta din urmă este cu atât mai fericit că a găsit un partener mai convenabil decât ar fi putut fi vreodată contorsionistul Crin Antonescu.

Cristian Diaconescu (a se citi Elena Udrea) e mai bun, dar Klaus Iohannis are șanse mai mari să câștige, dacă îl susține toată dreapta. Astfel se rezumă cea mai recentă evaluare făcută cursei prezidențiale de către Traian Băsescu, ca de obicei în răspărul Constituției.

Ceea ce nu spune președintele atât de preocupat de politica partizană presupusă de alegerile din iarnă este că șansele lui Iohannis, deși par mărețe comparativ cu cele ale anonimului Diaconescu, pălesc conform sondajelor pe lângă cele ale premierului Victor Ponta.

Citeşte şi: KLAUS IOHANNIS CANDIDAT. În ce condiţii l-ar sprijini Băsescu pe Iohannis la prezidenţiale

Ceea ce a admis totuși Băsescu, cu jumătate de gură ce-i drept, este acea teribilă condiționare referitoare la suportul unei drepte care de mai bine de doi ani este în haos și debandadă și care până acum a făcut orice altceva, preferând jocul orgoliilor individuale unei atitudini concertate.

Lucrurile nu stau prea bine nici în prezent pentru această dreaptă făcută pe puncte, cu tot tonul forțat-triumfalist abordat de cuplul Blaga-Iohannis, între care se mai auto-introduce cu insistență și Antonescu. Și asta pentru că vor trebuie să țină cont de riposta subterană a șefei PMP, Elena Udrea.

Citeşte şi: Sondaj INSCOP: Un român din doi consideră că Victor Ponta va fi preşedinte. Ce tandem preferă românii

Blondei, care se dorește a fi singura preferată a președintelui în cursa pentru Cotroceni, nu-i convine de loc această evoluție în care Iohannis devine tot mai mult o amenințare și iese din rolul care-i fusese rezervat până acum, acela de paravan care urma să se retragă în ultima clipă, în același timp cu Cristian Diaconescu, pentru a constrânge dreapta dezbinată ca pe ultima sută de metri să o susțină pe Elena Udrea, în lipsă de altceva.

Udrea este cât se poate de îndreptățită să se teamă de tandemul Blaga-Iohannis, având în vedere nu numai dușmănia latentă dintre buldog și Băsescu dar și evoluția imprevizibilă a lui Iohannis care într-o situație similară a refuzat să-și joace cu obediență rolul pe care i-l rezervase neprevăzătorul Antonescu.

Citeşte şI: După Crin Antonescu, şi Klaus Iohannis a ajuns ca Traian Băsescu

Ori, ultimele deveniri în care Traian Băsescu adoptă un pragmatism panicat în perspectiva răstimpului extrem de scurt rămas până la confruntarea din iarnă și îl perie de zor pe Iohannis care nu are nimic împotrivă, o vor face cu siguranță pe Elena Udrea să se desfășoare plenar, cu mână în șoldul discursului politic, cum numai ea știe.

Datele indică o simbioză la nevoie, pe cale de se înfiripa și consolida între Băsescu și Iohannis. Din punct de vedere politic Iohannis are nevoie chiar și de procentele acelea răsfirate, celebrul 6% de care mai este în stare Băsescu, în timp ce acesta din urmă este cu atât mai fericit că a găsit un partener mai convenabil decât ar fi putut fi vreodată contorsionistul Crin Antonescu. Există deci riscul reșapării în regim de urgență a strategiei care-i rezerva Elenei Udrea rolul principal de salvatoare a dreptei în cursa prezidențială.

În prezent Traian Băsescu încă îl mai laudă, cum ziceam, cu jumătate de gură pe Diaconescu, purtătorul de lance al Elenei Udrea. Mâine s-ar putea ca Băsescu, prudent, să nu mai deschidă gura deloc...

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

2 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
17 iul, 2014
Alfred Bulan-psihiatru
Elena Constantin(a se citi probabil Dana Sultanescu,partenera lui Dan Sultanescu,consilierul lui Ponta si a lui B.Teodorescu),mai presteaza o analiza:ca de obicei,plina de rahat...
În prezent Elena Constantin,încă îl mai laudă, cum ziceam, cu gură plina pe Ponta.Dupa alegeri,daca Ponta pierde s-ar putea ca dumneaei, prudenta, să nu mai deschidă gura deloc... -
17 iul, 2014
discoboul
pentru Ferenczy
le asteptam cu interes,chiar daca nu ne place genul...
ne-am obisnuit cu cele in care ziceau unii ca apare Birchall
pe surse.ro

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ