Liberalii au DEPUS ASTĂZI moțiunea de cenzură împotriva Guvernului

| 05 iun, 08:51

Liberalii au depus la Parlament moțiunea de cenzură împotriva Guvernului.

Copreședintele PNL Vasile Blaga a declarat, joi, că sunt șanse ca Guvernul ''să cadă după moțiunea de cenzură'', arătând că există acordul PSRo și că se așteaptă răspunsul celorlalte grupuri parlamentare.

"Șanse sunt, dar sunt un politician echilibrat și nu aș spune că acest lucru sigur se va întâmpla. Șanse sunt. Avem acordul partidului dlui Geoană, așteptăm pe parcursul nopții, pentru că mâine depunem moțiunea, am transmis-o și celorlalte grupuri parlamentare — UDMR, grupul dlui Fenechiu, minorități altele decât UDMR și independenților—, poziția lor", a spus Blaga, la un post de televiziune.

Liderul liberalilor a precizat că PNL are 173 de parlamentari, partidul lui Mircea Geoană — 13, iar pentru a trece moțiunea este nevoie de 280 de voturi.

Tema moțiunii este una vitală pentru democrația românească și vine să sancționeze comportamentul abuziv al actualei puteri în legătură cu blocarea exercitării unui drept elementar — dreptul la vot, declara la începutul lunii iunie purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe.

"Ne bazăm pe buna credință și deschiderea oricărui parlamentar la o dezbatere reală. Calculul matematic efectiv al structurilor grupurilor parlamentare ne dezavantajează. În schimb, în condițiile în care oricine ar manifesta disponibilitate, înțelegere și participare la această dezbatere credem că putem lua mult mai multe voturi decât calculul aritmetic", a spus Ionuț Stroe.

Liderul grupului parlamentar PNL din Camera Deputaților, Ludovc Orban, a declarat marți că citirea moțiunii va avea loc cel mai probabil săptămâna viitoare, iar dezbaterea și votul peste încă o săptămână.

"Există o deschidere la nivelul parlamentarilor, în special în discuții individuale, iar în PSD și în UNPR în mod evident există o stare de nemulțumire profundă față de Victor Ponta și față de modul în care funcționează guvernul, dar nu știe dacă această nemulțumire 'se va contabiliza' și în voturi pentru moțiunea de cenzură", a afirmat Orban, la RFI.

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat sâmbătă, la Consiliul Reprezentanților Unionali de la Târgu Mureș, că după ce va vedea textul moțiunii de cenzură anunțate de PNL Uniunea va lua o decizie referitoare la modul în care se va raporta la aceasta.

Pe de altă parte, președintele PSRo, Mircea Geoană, a anunțat că a decis să susțină moțiunea de cenzură a liberalilor pe tema votului din diaspora, argumentând că "perpetuarea sultanatului lui Ponta reprezintă cea mai proastă variantă pentru țară".

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ