Nu există o campanie pro-vot la europene, ci o campanie de demonizare a celor cu alte opinii politice

| 22 mai, 2014

La final de campanie electorală pentru alegerile europarlamentare, presa aservită Cotroceniului a fost curpinsă brusc de un puternic sentiment de civism.

Jurnaliştii aflaţi pe ştatele de plată ale cuplului politic Băsescu-Udrea au demarat, chipurile, o campanie prin care încearcă să convingă românii să vină la vot pe 25 mai.

Mai toată presa ostilă PSD a fost racordată la aşa-zisa campanie de încurajare a prezenţei la vot. Spre exemplu, cotidianul “Romania Liberă” a declanşat acţiunea „Sunt european, deci votez pe 25 mai”. Astfel, “România Liberă”, a invitat scriitori, medici, regizori, artiști să argumenteze de ce merg la vot dar și de ce votul fiecărui cetățean poate fi decisiv.

În acelaşi registru se încadrează şi politica editorială a cotidianului „Adevărul”. Formatori de opinie care îşi fac veacul la această publicaţie lansează îndemnuri anti-boicot şi avansează tot felul de scenarii alarmiste referitoare la o eventuală dominaţie a PSD.

Nici “Evenimentul Zilei” sau “Hotnews”, redutele media ale Cotroceniului nu puteau rămâne indiferente la heirupismul colectiv privind încurajarea participării la vot şi au intrat în hora îndemnurilor publice menite să scoată din amorţeală acel electorat de dreapta care nu mai crede în discursul searbăd al formaţiunilor din zona dreptei.

Trebuie spus însă foarte clar că tot acest tam-tam are o miză foarte precisă. A fost sunată mobilizarea generală în presa băsistă nu pentru că, vezi Doamne, această presă ar fi interesată de cauze nobile precum participarea românilor la vot. Întreaga campanie pro-vot este una destinată electoratului de dreapta. În fapt, în unele locuri ea se duce cu mesaje direct îndreptate împotriva celor care votează stânga.

Campania presei de casă a Cotroceniului denotă intrarea în criză a PMP-ului. Prin încurajarea unei prezenţe mai mari la vot, cuplul politic Băsescu-Udrea speră în van că va putea să crească electoral pe ultima sută de metri. Însă ceea ce PMP nu a reuşit într-o lună de campanie electorală nu va obţine în ultimele zile de acţiuni furibunde. Dreapta, în integralitatea ei, plăteşte încă tribut pentru modul dezastruos în care a gestionat guvernarea între 2010-2012. PMP, deşi pretinde statutul de partid nou, nu este altceva decât o formaţiune reşapată, alcătuită din transfugi de la PDL.

Desigur, este important ca românii să acrode alegerilor europene importanţa pe care o merită. O participare cât mai solidă la vot în România, ca şi în celelalte state europene, va pune stavilă formaţiunilor extremiste care, în contextul unei prezenţe la vot sub aşteptări, ar avea şansa lor de a accede în Parlamentul European. Însă de aici şi până la a demara campanii sălbatice a căror miza nici măcar nu este aceea de a stimula participarea la vot, ci aceea de a demoniza alianţa PSD-PC-UNPR, este cale lungă. Iar electoratul, care deja a resimţit de prea multe ori pe propria piele ce înseamnă dreapta la putere, va alege în cunoştinţă de cauză şi va trimite la Bruxelles oameni mândri că sunt români, care vor apăra România.

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ