Ponta: Să vorbim mai puţin despre cine va fi preşedintele României şi să vorbim despre cum să fie

| 29 apr, 2014

Premierul Victor Ponta, preşedintele PSD, a îndemnat marţi electoratul alianţei PSD-UNPR-PC să nu mai pună accent, deocamdată, pe o candidatură a sa în alegerile prezidenţiale, ci dezbaterea pe această temă să fie concentrată pe tipologia celui care urmează a fi ales pe 16 noiembrie preşedintele României.

De asemenea, el i-a îndemnat pe susţinătorii alianţei să se concentreze şi să participe la scrutinul din 25 mai pentru alegerea reprezentanţilor României în Parlamentul European. 

'Haideţi să vorbim mai puţin despre cine va fi preşedintele României. Am făcut lucrul acesta în ultimii doi ani trecuţi când spuneam Crin Antonescu va fi preşedintele României. Se pare că nu a fost bine. Haideţi să vorbim mai bine despre cum vrem să fie preşedintele României. Dacă vrem cu adevărat să avem un preşedinte care să nu ne mai împartă de fiecare dată în categorii, cine este cu mine este bun, cine este contra mea este duşmanul meu, să nu mai jignească pe toată lumea, să nu-şi mai folosească funcţia pentru a se îmbogăţi el şi familia lui, să nu ne mai facă de râs în ţară ori la Bruxelles. Un preşedinte care să fie cu adevărat moral şi din punct de vedere politic, nu unul al unui partid. Să avem, din nou, după zece ani, cu adevărat un preşedinte al României', a declarat Victor Ponta, la mitingul electoral desfăşurat la Bacău în deschiderea campaniei pentru alegerile europarlamentare.

El s-a arătat convins că 'având sprijin în acest sens', evaluând, împreună cu susţinătorii săi, dacă a făcut 'ceea ce trebuie pentru România, creându-se premise pentru a putea face şi ce trebuie, în viitor, pentru România', va decide participarea în cursa prezidenţială.

'Regret că această ţară a pierdut 3.400 de zile, perioadă de când Băsescu este preşedinte al României. Regret că în 2012 la referendum nu am reuşit să-l dăm jos pentru a câştiga pentru această ţară un an şi jumătate. O să mă bucur pe 21 decembrie, când împreună cu foarte mulţi dintre români o să fim la poarta Cotrocenilor şi o să strigăm ieşi afară fiinţă extraordinară să răspunzi, fără imunitate, pentru toate faptele ilegale pe care le-ai făcut în cele 3.400 de zile. Regret că au trecut aceşti în care am fi putut să facem pentru ţara noastră foarte multe lucruri bune. Am dovedit în ultimul an şi jumătate că putem face mai mult. Dar acest regret poate fi şi o lecţie, poate fi şi un îndemn de a nu mai pierde timpul', a afirmat Victor Ponta.

În acest context, el a subliniat că alegerile europarlamentare din 25 mai 'nu sunt pentru a desemna nişte oameni care merg la Bruxelles, ci despre cât de mândri putem fi în Europa, despre cum trebuie să fim reprezentaţi în Europa'.

'Apoi, după 25 mai până în noiembrie, avem timp să vorbim de candidatura la prezidenţiale', a spus Victor Ponta.

Mitingul de la Bacău a deschis suita de manifestări electorale organizate de alianţa PSD-UNPR-PC în campania pentru alegerile europarlamentare din 25 mai. La eveniment au mai fost prezenţi vicepremierul Liviu Dragnea, preşedintele executiv al PSD, Daniel Constantin, preşedintele PC, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, europarlamentarul Cătălin Ivan, purtătorul de cuvânt al PSD, precum senatorul UNPR Damian Drăghici şi Sorin Moisă (PSD), candidaţi pentru obţinerea mandatului în Parlamentul European.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ