Ponta: Băsescu va începe mâine campania la Roman, fiecare cu slăbiciunea lui

| 29 apr, 2014

Preşedintele PSD Victor Ponta a declarat, marţi, la Bacău, că fiecare om politic are o "slăbiciune" şi îşi începe campania acolo unde are această slăbiciune, el arătând că a ales să înceapă seria întâlnirilor electorale la Bacău, în timp ce şeful statului, Traian Băsescu, va merge miercuri la Roman.

"Am început seria întrunirilor electorale aici, la Bacău, pentru că într-adevăr cred că am o datorie faţă de Bacău şi e normal să-mi asum această preferinţă. Până la urmă, fiecare om politic are o slăbiciune şi-şi începe campania acolo unde are o slăbiciune", le-a spus Ponta social-democraţilor din Bacău.

El a menţionat că Traian Băsescu "va începe campania" miercuri la Roman.

"Eu am înţeles că domnul preşedinte Băsescu, mâine, va începe campania la Roman şi, până la urmă, e dreptul domniei sale. Fiecare cu slăbiciunea lui. Cred totuşi că eu sunt în direcţia corectă", a mai spus Ponta.

Preşedintele Traian Băsescu va participa miercuri la ceremonia de deschidere oficială a fabricii TRW Automotive din Roman, a anunţat Administraţia prezidenţială.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ