Repere importante în războiul Ponta-Băsescu

| 08 aug, 2014

Cea mai mare înfrângere din toată cariera politică a lui Traian Băsescu s-a petrecut pe 29 iulie 2012, când românii chemaţi la referendum au transmis un mesaj clar în ceea ce priveşte legitimitatea acestuia de a mai rămâne la Cotroceni.

Recentul scandal provocat de şeful statului în ceea ce priveşte pactul de coabitare a avut deja un rezultat important, prin decizia premierului de a denunţa documentul. Însă, dincolo de actualul schimb de replici dintre preşedintele şi premierul României, poate că ar fi util să ne amintim cum s-au desfăşurat până în prezent interacţiunile directe dintre cei doi lideri politici, mai ales prin prisma rezultatelor electorale şi a sprijinului românilor.

În fond, în politică, dincolo de declaraţii şi atacuri, adevăratele rezultate se văd la urne şi în modul în care alegătorii aleg sau nu să susţină un anumit politician, formaţiune politică, viziune ideologică sau program de guvernare. Or, din acest punct de vedere observăm cum în ultimii ani Victor Ponta a ieşit învingător practic din toate luptele cu Traian Băsescu, reuşind să se legitimeze ca un politician mai puternic decât şeful statului.

Citeşte şi: Traian Băsescu a uitat să-i schimbe bateriile lui Klaus Iohannis


Nicio perioadă nu este mai semnificativă decât anul 2012, când Traian Băsescu a pierdut aproape totul. Prima victorie importantă obţinută în faţa regimului patronat de şeful statului a avut loc astfel pe 27 aprilie 2012, când USL-ul reuşeşte să provoace printr-o moţiune de cenzură căderea guvernului Mihai Răzvan Ungureanu. După anii în care Emil Boc reuşise să îngroape economia românească, Traian Băsescu spera că se poate menţine la putere prin aducerea în faţă a unei figuri relativ noi. În schimb, după căderea cabinetului condus de Ungureanu, şeful statului a fost practic obligat să îl nominalizeze pe Victor Ponta şi, pe 7 mai 2012 liderul PSD devine premierul României.

Citeşte şi: Victor Ponta renunţă la pactul de coabitare cu Traian Băsescu


După o lună şi trei zile, USL-ul înregistrează un nou succes politic semnificativ, de această dată câştigând fără drept de apel alegerile locale din acel an. Uniunea obţinea atunci majoritatea şefiilor de consilii judeţene, majoritatea posturilor de consilieri judeţeni şi locali, precum şi aproape toate municipiile importante din România.

Însă, cea mai mare înfrângere din toată cariera politică a lui Traian Băsescu s-a petrecut pe 29 iulie 2012, când românii chemaţi la referendum au transmis un mesaj clar în ceea ce priveşte legitimitatea acestuia de a mai rămâne la Cotroceni. Indiferent de decizia ulterioară a CCR prin care rezultatul referendumului pentru demiterea preşedintelui nu a fost validat, cele 7,4 milioane de voturi exprimate împotriva lui Traian Băsescu ar trebui să reprezinte un motiv suficient pentru care şeful statului ar fi trebuit să îşi dea demisia. În schimb, Traian Băsescu a sfidat de atunci voinţa exprimată de români, încercând însă să dea lecţii de fiecare dată când iese în public.

Citeşte şi: Afacerile suspecte ale cuplului Băsescu-Udrea au început să producă

Dacă mai era vreun dubiu legat de cât de mult se îndepărtase Traian Băsescu de români, atunci rezultatul alegerilor parlamentare din 9 decembrie 2012, când USL-ul a reuşit să câştige 60% din voturi, este cel mai elocvent. La acel moment umilinţa lui Traian Băsescu a fost cu atât mai mare cu cât anterior promisese că nu îl va mai propune pe Victor Ponta în funcţia de premier, lucru pe care în final l-a făcut, desigur, după ce s-a semnat celebrul pact de coabitare.

Importanţa reperelor prezentate anterior este aceea că, dincolo de atacurile verbale pe care încă le face de la înălţimea instituţiei prezidenţiale, Traian Băsescu şi regimul domniei sale s-au aflat în ultimii ani într-o poziţie defensivă, pierzând constant putere şi influenţă. Dacă alegerile din noiembrie vor avea o însemnătate, atunci aceasta trebuie să fie finalul unei conduceri care în ultimul deceniu a făcut atâta rău României.

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ