TRAIAN BĂSESCU: Premierul VICTOR PONTA s-a grăbit cu denunţarea PACTULUI de COABITARE

| 07 aug, 2014

Preşedintele Traian Băsescu i-a cerut premierului Victor Ponta să reanalizeze decizia de rupere a Pactului de coabitare, susţinând că s-a grăbit când a făcut acest gest.

"Afirm în continuare că premierul s-a grăbit anunţând denunţarea acestui acord pentru că el are importanţa lui chiar dacă nici domnia sa nici eu nu am respectat unul din punctele din acord, legat de modul de adresare. În rest, esenţa acordului trebuia menţinută, nu e o simplă foaie de hârtie fără valoare aşa cum înţeleg că destui analişti au încercat să demonstreze. E un document politic, fără valoare juridică, extrem de important pentru România", a declarat preşedintele Traian Băsescu la Palatul Cotroceni.

Conform acestuia, acordul de coabitare a fost semnat fără ca cineva din afara României să fi cerut aşa ceva. "Afirm o dată şi sper pentru totdeauna: nimeni, niciodată, nu a îndrăznit să ceară ori premierului ori mie un asemenea acord. Aşfi considerat-o şi, sunt convins, că şi premierul, un ameste nejustificat în treburile funcţionale ale unui executiv din România. Nimeni, niciodată. nu a cerut nici mie nici premierului sa existe un astfel de acord. Am să vă spun şi izvorul lui. Mi-am dat seama de neîncrederea de care se bucură guvernul după alegeri, dar în urma tentativei de lovitură de stat din vara lui 2012 şi am preferat să generez un proiect de document pe care până la urma premierul l-a acceptat în linii mari în forma propusă de mine pentru a credibiliza guvernul instalat după alegeri cu un vot de aproape 70%", a explicat preşedintele.

Conform acestuia, nicio cancelarie din lume nu privea cu încredere către guvern şi din acest motiv a preferat această formă care a redus suspiciunile în relaţiile partenerilor europeni şi transatlantici cu privire la ce va face guvernul. "Fără el ar fi urmat o lungă perioada de expectativă a cancelariilor, care ar fi aşteptat să vadă care e comportamentul guvernului. A fost o soluţie care a venit din experienţa acumulată, mi-am dat seama ca fiind prezentat chiar de mine cancelariilor va fi credibil.Pot să vă spun că a adus rezultatele scontate. România a trecut mai uşor e perioada de suspiciune de după alegerile din 2012, legate de respectarea statului de drept şi a justiţiei", a mai spus Băsescu.

Traian Băsescu susţine că niciodată nu a spus că l-a păcălit pe premier atunci când i-a propus semnarea pactului. "Eu nu am spus niciodată că l-am păcălit pe premier, un ziarist care şi-a făcut meseria, şi trebuie să recunosc că răspunsul meu nu a fost unul extrem de tranşant, dar nu am utilizat expresia păcălit la adresa premierului, pot utiliza altele, dar nu l-am păcălit pentru că a fost un lucru foarte serios. Dacă îmi reproşez ceva, e că reacţia mea nu a fost extrem de clară", a menţionat şeful statului.

Băsescu a vorbit de "stilul premierului" de a face politica. "Nu ezită dl Ponta să mintă, e stilul lui, modul lui de a face politică. Nu pot să nu reacţionez la invectivele pe care mi le-a adresat mie, familiei. Vă asigur că acesta e comportamentul lui când e la distanţă, invective, vorbeşte foarte urât, mă trimite la brutărie când e în mijlocul maselor şi mai ales când nu e singur, trebuie să mai fie cu cineva când e curajos sau la distanţă suficientă. În relaţia directă cu mine chiar pare bine educat, uneorii excesv, chiar spre slugarnic. Şochează dublul standard, în faţa mea pare excesiv de bine educat, până spre slugarnic, cum se îndepărtează puţin spune tot ce îi dă prin cap. Am să-l ţin mai aproape, cred că îl strică anturajul", a mai spus preşedintele.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ