Victor Ciorbea s-a autosesizat cu privire la starea de sănătate a lui Sorin Oprescu

| 24 sep, 13:07

Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, a anunțat joi că s-a autosesizat în cazul primarului suspendat al Capitalei, Sorin Oprescu, aflat în arest preventiv și care reclamă probleme medicale.

Victor Ciorbea a precizat că Oprescu va fi vizitat de o echipă din care vor face parte reprezentanți ai instituției, un medic și un reprezentant al unui ONG.

"Am dispus să efectuăm mai mult decât o anchetă, și anume o vizită (...). În foarte scurt timp, se vor deplasa la Arestul Capitalei doi reprezentanți ai instituției noastre, un medic și un reprezentant al unei organizații nonguvernamentale specializate. Se va discuta cu domnul Oprescu, în primul rând să vedem care e situația, se face o primă apreciere de către medicul care va face parte din componența acestei echipe. Se va discuta cu conducerea Arestului și se vor face verificări. I-am prevenit pe cei din conducere că vor avea această vizită", a afirmat Victor Ciorbea, la Palatul Parlamentului, conform Agerpres

El a spus că a luat această decizie în urma declarațiilor publice făcute de avocați. "Am înțeles că este foarte serios pus sub semnul întrebării dreptul la sănătate", a adăugat Victor Ciorbea.


"Am aflat pentru prima oară despre ceea ce se întâmplă, pentru că fusesem plecat din țară pentru două zile și jumătate la Adunarea Generală a Ombudsmanilor din Europa. Am constatat că se întâmplă ceea ce am văzut aseară. Ceea ce declarau avocații, erau într-o discuție contradictorie cu un reprezentant al Poliției și am ales că este foarte serios pus sub semnul întrebării dreptul la sănătate. Atunci am intervenit direct, m-am sesizat din oficiu și am dispus efectuarea anchetei. Văzând evoluția lucrurilor, am decis azi-dimineață, discutând și cu colegii, să înlocuim ancheta cu o vizită și tocmai de aceea am decis ca din echipă să facă parte și medicul, și reprezentantul organizației neguvernamentale", a explicat Ciorbea.

Citeşte şi:  Sorin Oprescu, în stare critică în Arestul Central. Avocat: "Există risc de moarte subită"

Întrebat ce măsuri va lua dacă se va constata că starea de sănătate a lui Sorin Oprescu nu este bună, Ciorbea a spus că, procedural, "s-ar putea face imediat o recomandare către conducerea arestului, desigur acționat și pe linie ierarhică și se poate merge până la vârful ierarhiei".

"În funcție de ceea ce îmi recomandă echipa, care are o independență deplină, în funcție de propunerile pe care le vor face, eu voi lua o decizie", a adăugat Ciorbea, menționând că nu s-a ajuns în faza în care deciziile Avocatului Poporului să fie obligatorii, dar sunt recomandări de care trebuie să se țină seamă.

"Dacă nu, se poate urca, pe cale ierarhică, până la vârful ierarhiei — minister, Guvern, Parlament", a mai spus Ciorbea.

Potrivit acestuia, prima discuție a echipei va fi cu Sorin Oprescu, "care nu este limitat să menționeze doar aspecte de ordin medical".

"Orice fel de aspecte pe care dânsul consideră că este cazul să le arate sunt, evident, luate în considerare", a subliniat Ciorbea.

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO
h
Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ