VICTOR PONTA, mesaj pentru managerii Intact

| 19 aug, 2014

VICTOR PONTA a declarat, luni, la Antena 3, că atât timp cât va fi în actuala funcţie va oferi oportunitatea managerilor trustului Intact ca posturile tv ale acestuia să rămână în sediile pe care le ocupă plătind chirie la stat aşa cum fac şi B1Tv şi România Tv.

VICTOR PONTA. 'Am văzut acum 10 zile, am văzut decizia penală, condamnări, nu aveam voie să comentez, deşi erau lucruri de comentat. Nu e treaba mea ca prim-ministru să intervin public. Însă imediat am văzut, ca şi dumneavoastră, confiscarea unor sedii şi am reacţionat aşa cum aş fi reacţionat, o spun foarte clar, pentru oricine altcineva. Aş fi spus: cazul penal e caz penal, nu putem comenta, dar un trust de presă - Antena 3 este, întâmplător, şi liderul, este cel mai urmărit - nu poate, mai ales că nu a făcut obiectul niciunei cercetări penale, nu poate să fie închis, nu poate să fie mutat cu forţa. Şi v-am şi transmis acest lucru. Au fost zece zile în care am cerut analize din punct de vedere juridic şi economic şi vreau să spun un lucru foarte clar. Decizia, desigur, va aparţine, conducerii trustului, dar cel puţin cât timp sunt eu prim-ministru nu trebuie să vă mutaţi nicăieri. În spaţii ale statului român stau în acest moment şi B1Tv şi România Tv, a stat şi Realitatea, care s-a mutat, dar nu din cauza noastră', a declarat premierul.

CITEȘTE ȘI: Ponta: Mandela nu şi-a calomniat propria ţara şi propriul popor; Macovei a vrut să spună Ana Pauker


El a adăugat că ideea de libertate a presei este mai importantă decât orice destin personal. Ponta a subliniat că postul Antena 3 nu trebuie să sufere pentru că a prezentat public 'cazuri grave, penale, în care sunt implicaţi Traian Băsescu şi familia sa'.

'Nu, pentru asta nu trebuie nimeni, nici dumneavoastră, nici dacă o făcea orice alt post de televiziune care ar fi prezentat despre mine sau despre oricine altcineva, acesta nu este un motiv pentru care trebuie închis, trebuie gonit dintr-un sediu. Deci, pot să vă spun asumându-mi orice critică şi orice risc, că aşa cum alte televiziuni care nu-mi sunt..., unele mă critică foarte tare, pot să stea atât timp cât plătesc chiria, sigur, îndeplinesc condiţiile legale, în sediile lor şi dumneavoastră trebuie să rămâneţi. Dacă la un moment dat se decide din punct de vedere economic să vă mutaţi în altă parte e o decizie care vă aparţine', a spus premierul.

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO
h
Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ