Alegeri prezidenţiale 2014. Traian Iohannis președinte!

| 07 aug, 2014

Alegeri prezidenţiale 2014. Răul cel mic pentru Traian Băsescu s-ar putea transforma în răul cel mai mare pentru restul cetățenilor români, dacă edilul de Sibiu, Klaus Iohannis, preferat de președinte, ar câștiga alegerile prezidențiale.

Alegeri prezidenţiale 2014. Cum va fi Klaus Iohannis un președinte reprezentativ pentru toți românii, când lispa sa de reacție și de compasiune la inundații a dovedit cu vârf și îndesat că este depășit de situație? Un lider la vârful piramidei politice și sociale trebuie să comunice permanent și, în baza ideilor comunicate, trebuie să acționeze fără ezitare. Candidatul Klaus Iohannis nu a adresat nici măcar un mesaj de compasiune, oricât de formal, victimelor inundațiilor catastrofale, de fapt și de drept majoritatea dintre ei fiind aceiași pe care primarul din Sibiu are pretenția să-i convingă la urne că el reprezintă soluția cea mai bună. Episodul acesta dovedește la modul regretabil că Iohannis confundă România cu Sibiul și ar fi un președinte depășit de evenimente, lipsit de viziune și repetent la capitolul compasiune pentru cei loviți. După un ”elitist” făcut pe puncte, ca Traian Băsescu, exact de un astfel de președinte nu mai au nevoie românii. E ușor să te mândrești doar cu părțile bune și frumoase, cu reușitele și ”reușiții” societății, dar un președinte trebuie să fie mult mai mult decât atât, mai ales în România, o țară care prin insitența vexantă a ”elitistului” menționat mai sus, a pierdut vreo zece ani, stagnând în cea mai cruntă sărăcie.

Citeşte şi: Un scenariu de coşmar pentru Crin - Klaus Johannis contracandidat

Klaus Iohannis preşedinte. Cum va fi Iohannis un președinte mai bun și diferit de Traian Băsescu, când nu dovedește decât lipsa cronică a oricărui program politic sau economic pentru România, evitând întîlnirile cu presa și dezbaterile cu contracandidații săi? Iohannis este uluitor de slab în comunicarea pe teme economice. Încearcă oarecum mecanic să atingă niște viziuni, doar pentru a ascunde lipsa de concretețe. La fel de ezitant este Iohannis și în ceea ce privește politica externă, unde, în afara unei pendulări inconștiente spre ruși, se inspiră din liniile mari ale statului român, dar evită chestiunile sensibile. Cât se sincer va fi ”președintele Iohannis”, comparativ cu Băsescu, dacă de pe acum dă dovadă de ipocrizie, folosind temele religiei și etniei, pentru a se victimiza, dar absentând de la festivitățile maghiarilor, cea mai importantă minoritate etnică din România? Cât de drept și de cinstit va fi același ”președinte Iohannis” dacă de pe acum evită să dea explicațiile oneste și sincere care i se cer în legătură cu acuzațiile care i se aduc?

Dacă punem toate cele de mai sus cap la cap, putem să afirmăm cu firească neliniște că, în eventualitatea improbabilă în care Iohannis câștigă, majoritatea românilor nici nu va simți tranziția dintre Băsescu și acesta.

Citeşte şi: De ce va fi Victor Ponta un preşedinte altfel?

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

2 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
07 aug, 2014
Csaba Palada Mieunel
Dle Sultanescu:
pentru "fireasca neliniste" pe care o manifestati ,va recomand un psihiatru
(desi banii pe care ii primiti pe consultanta politica,de la Ponta,ar trebui sa fie suficienti)
despre eventualitatea improbabila,cred ca este mai bine sa se exprime colegii dumitale,academicienii...
07 aug, 2014
Av.Mateuta Fetita
Alegeri prezidenţiale 2014. Traian Iohannis președinte! -
sau
Alegeri prezidenţiale 2014. Viorel Ponta Duicu Tariceanu președinte! -

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ