Buba noii majorităţii din Consiliul General

| 31 iul, 2014

În ultimele săptămâni, situaţia din interiorul Consiliului General al Municipiului Bucureşti a devenit atât de confuză încât primarul general Sorin Oprescu a declarat miercuri că soluţia cea mai bună ar fi găsirea unui echilibru care să asigure funcţionarea oraşului în interesul cetăţenilor, dar a arătat că se poate ajunge la dizolvarea Consiliului.

În opinia primarului general, "Bucureştiul nu poate fi blocat de situaţii contradictorii paradoxale, cu iz de ilegalitate, contrare interesului public. Trebuie clarificată urgent situaţia legislaţiei confuze, pentru a combate şi intezice traseismul politic după derularea procesului electoral până la următoarele alegeri".

Deşi poate părea o măsură extremă, propunerea lui Sorin Oprescu este pe deplin justificată, mai ales dacă avem în vedere modificările ce au avut loc în CGMB de la alegerile precedente. În 2012, PNL şi PSD au participat la alegerile locale pe liste comune, venind cu o viziune unitară legată de modul în care trebuie conduse şi dezvoltate localităţile din România. Nicăieri acest lucru nu a fost mai adevărat decât în cazul Consiliului General al Municipiului Bucureşti, care are pe agenda sa probleme la fel de complexe ca orice Consiliu Judeţean din România. Pe lângă realegerea lui Sorin Oprescu în calitate de primar general al Capitalei, în 2012 bucureştenii au validat o majoritate unitară în interiorul CGMB, care a propus un proiect coerent pentru urbea lor.

De la alegerile locale şi până la ruperea USL-ului, lucururile au mers normal, primarul Oprescu având sprijinul Consiliului General şi al Guvernului în implementarea unei viziuni coerente. Rezultatele s-au văzut în finalizarea staţiei de epurare de la Glina sau în reabilitarea principalelor colectoare de canalizare şi a canalului colector Dâmboviţa (Caseta).

Citeşte şi: PDL şi PNL au înviat Alianţa DA pentru a pune mâna pe Consiliul General al Capitalei

În schimb, de la ruperea USL situaţia s-a modificat radical, atât în Bucureşti cât şi în ţară. Dacă în primă fază conducerea PNL a luat decizia normală de a păstra majorităţile formate la nivel local pentru a nu pune în pericol funcţionarea guvernării locale, de la începutul apropierii de PDL, politica s-a schimbat. Astfel, în primele zile după anunţul oficial legat de construcţia unui mare pol de dreapta, consilierii liberali de la CGMB au schimbat tabăra, formând o majoritate artificială alături de PDL şi unii consilieri PP-DD.

În sine nu ar fi fost nicio problemă, doar că această nouă majoritate nu este absolut deloc funcţională. De exemplu, ruperea PDL a provocat în ultima vreme mutarea anumitor membrii ai CGMB în tabăra Elenei Udrea. Dacă ar fi schimbat partidul, aceştia ar fi trebuit să îşi piardă funcţiile de consilieri, dar ei au intrat în Fundaţia Mişcarea Populară. Toată această situaţie a fost sintetizată foarte bine de primarul Oprescu: "Am sperat ca în intervalul de o săptămână partidele politic să ia atitudine, pentru a rezolva starea confuză. Nu s-a întâmplat acest lucru, în continuare vin hârtii de la partide că unii sunt daţi afară, alţii nu sunt daţi afară, apoi cei daţi afară sunt reintroduşi ca valizi, în timp ce unii consilieri generali şi-au atacat în instanţă proprile partide, ca să-şi clastifice din punct de vedere statutar poziţia".

În acest moment Consiliul General al Capitalei nu poate funcţiona în intersul cetăţenilor, fiind blocat în lupte politice sterile şi într-o situaţie neclară rezultată dintr-o serie de mişcări politice ce nu au nimic de a face cu interesul public. Astfel, frustrarea primarului Oprescu, care are în primul rând ca obiectiv o administrare cât mai bună a problemelor Capitalei este pe deplin justificată, mai ales că actualul CGMB blochează o serie de proiecte importante pentru Bucureşti.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
01 aug, 2014
Col.Palada Matrafox
du-te baiatule la tine in Timis...la sanatoriul tau...la Gataia
ajuta oamenii nevoiasi,sunt inundatii
lasa-l pe Sultanescu

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ