Crin Antonescu: Victor Ponta, ai să îl regreţi pe Băsescu. Dacă ajung preşedinte, eu nu fac pact de coabitare

| 27 apr, 2014

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a afirmat duminică, la Ploieşti, că dacă liberalii vor obţine un scor de peste 20% la alegerile europarlamentare atunci premierul Victor Ponta îl va 'regreta' pe actualul şef al statului, Traian Băsescu, în condiţiile în care, dacă va câştiga alegerile prezidenţiale, liderul liberalilor nu va încheia un pact de coabitare.

 

'Dacă luăm peste 20%, tot acest circ pe care îl fac acum pesediştii şi cu acoliţii lor se va transforma într-o chestiune tristă pentru ei. (...) Vom avea alegeri prezidenţiale, vom avea un preşedinte liberal şi, sperând să fiu acel preşedinte liberal, îi spun lui Victor Ponta de pe acum: 'Ai simţit ceva. Ai să îl regreţi pe Băsescu. O să îl regreţi dintr-un singur motiv, acela că eu, dacă ajung preşedinte, nu fac pact de coabitare pentru că mie îmi ajunge Constituţia, îmi ajung legile ţări şi îmi ajunge votul pe care oamenii trebuie să mi-l dea ca să ajung preşedinte. Nu am nevoie de coabitări, de baroni, nu am nevoie de Ghiţă (Sebastian Ghiţă - n.r.)', a afirmat Antonescu în discursul susţinut cu ocazia lansării candidaţilor PNL pentru alegerile europarlamentare.

El a spus că, într-un astfel de scenariu, actualul premier Victor Ponta nu ar mai avea loc în viitorul guvern.

'Se mai întâmplă ceva. Va exista o altă majoritate în Parlament, ca atare un alt guvern care nu îl va mai cuprinde pe domnul Ponta', a susţinut Crin Antonescu.

Potrivit acestuia, PNL are şansa de a fi alternativa României la PSD pentru următorii ani.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a participat duminică la evenimentul de lansare a candidaţilor partidului la alegerile europarlamentare pentru zona Muntenia, care a avut loc la Sala Sporturilor 'Olimpia' din Ploieşti.

loading...

Ştirile orei

STIRIDESPORT.RO
h
54 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
02 mai, 2014
iaca asa
sperante desarte
imi pare rau,pentru uni liberali,care spera,dar speranta este in zadar,nici chiar toti liberali,nu vor vota europar. lor si nici chiar pe Antonescu,care promite poporului,cal va da jos pe Ponta,dar ce va face iel pentru popor ; moca; numai gura este de iel,personal,cred ca nici regulile democratiei nu le cunoaste,nu mai vorbesc de limbi straine,mai ales cand deschide gura aia murdara,care te face sa vomiti, cand o deschide.
30 apr, 2014
CRISTI
sssss, vorbeste D-l. Crin Basescu!
sanse sa ajungi presedinte=0
28 apr, 2014
gabriel
Romania are nevoie de oameni politici responsabili care sa reprezinte poporul .Cred cu tarie ca acesta tara poate fi un loc mai bun. Anul acesta e timpul schimbarilor de aceea trebuie ca fiecare individ sa aiba o gandire rationala spre o schimbare in bine , din pricina acestui argument eu votez PNL !
28 apr, 2014
Mario
rn
Romania este sufocata de baronii sustinuti de premier, presa este controlata de mogulii cu care primul-ministru face guverne si Victor Ponta se baricadeaza in sediul Armatei. Ponta ar trebui sa plece intr-o vacanta prelungita, daca nu definitiva.
28 apr, 2014
iulian
Romania este sufocata de partidul-stat condus de Victor Ponta si reprezentat in judete de personaje nocive precum Adrian Duicu sau Radu Mazare. La alegerile europarlamentare si prezidentiale din acest an, trebuie sa votam masiv impotriva PSD, daca vrem ca din 2015 sa se formeze o noua majoritate parlamentara, asa cum sugereaza Crin Antonescu, omul care pare capabil sa opreasca tavalugul baronilor locali asupra banului public. Altfel, riscam sa ajunga la Cotroceni un personaj toxic precum Ponta, inconjurat de oameni politici profund coruptibili si santajabili.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ