De ce nu pleacă Emil Boc la PMP, dar o susține pe Udrea – pentru că totul este un scenariu

| 28 aug, 2014

Nu există nicio explicație rațională pentru astenia de care dă dovadă conducerea PDL în refuzul de a-l sancționa în vreun fel pe Emil Boc, în ciuda faptului că fostul premier a afirmat deja în repetate rânduri că o va sprijini pe Elena Udrea în alegeri.

Alianța Creștin Liberală a ridicat ‘statul cu fundul în două luntri’ la rang de artă. Emil Boc a anunțat, miercuri, că nu are nicio intenție să plece din PDL, dar că o va susține în continuare pe Elena Udrea la prezidențiale. Situația din ACL – în care fiecare candidează cum vrea și susține pe cine vrea, fără repercusiuni – arată marele blat de pe partea dreaptă.

Pe partea dreaptă a scenei politice de la noi a început să se desfășoare un scenariu perfid, un simulacru de democrație și o jignire rușinoasă la adresa alegătorilor. Mulțimea de candidați la funcția de șef de stat nu este în realitate decât o sumă de propte pentru candidatul Klaus Werner Iohannis.

Citeşte şi: Pe cine vede Elena Udrea în turul II la prezidenţiale

Ultima care s-a înscris în campania lui Iohannis este Elena Udrea. Candidatura acesteia este sprijinită oficial de PMP, semi-oficial de Traian Băsescu (care, teoretic, ar trebui să fie imparțial în scrutinele electorale) și, pe lângă aceștia, și de Emil Boc. Primarul Cluj-Napoca este încă membru PDL și, așa cum a transmis miercuri, nu are de gând să facă lucrul onest și să profite de ordonanța Guvernului pentru a trece la partidul pe care îl susține de facto.

Nu există nicio explicație rațională pentru astenia de care dă dovadă conducerea PDL în refuzul de a-l sancționa în vreun fel pe Boc, în ciuda faptului că fostul premier a afirmat deja în repetate rânduri că o va sprijini pe Udrea în alegeri, că o consideră cel mai bun candidat și singura care poate câștiga turul doi. Nu există nicio explicație plauzibilă în afară de situația în care alegătorilor le este servit un mare blat de către o congregație de băsiști înțeleși între ei în spatele ușilor ascunse!

De când s-au unit PNL și PDL, alianța se prezintă tot mai mult ca un sat fără câini. Candidatura Monicăi Macovei ca independent, în contradicție flagrantă cu regulile interne ale partidului, nu a stârnit nicio reacție adevărată din partea conducerii democrat-liberalilor, în afara unei declarații jenante a lui Vasile Blaga care invoca ‘autoexcluderea’ lui Macovei – o noțiune care nici nu există în statului partidului.

Citeşte şi: Planul Elena Udrea - candidatul PMP pentru Cotroceni intră în linie dreaptă

Cazurile izolate de indignare a unor liberali, care au cerut explicit excluderea Monicăi Macovei, au primit un răspuns tranșant chiar de la purtătorul de cuvânt al liberalilor. De ținut minte cum Alina Gorghiu l-a trimis la plimbare fără explicații suplimentare pe Mircea Dolha, în momentul în care acesta a cerut aplicarea statului PDL pentru candidatura europarlamentarului.

Așa că premierul de suflet al lui Băsescu poate să o susțină liniștit din interiorul PDL pe Elena Udrea, pentru că partidul său nu va cârti în niciun fel. Nu se cheamă că joci la două capete dacă ambele capete sunt în mâna aceleiași persoane.

loading...

Ştirile orei

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
29 aug, 2014
Vlad
Alt articol calomnios
Numai obiectiv nu este acest site. Este, de fapt, o colectie de atacuri murdare, la adresa oricui care nu este in PSD / USD.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ